Calea spre cunoastere

Povestea mea (continuare)

E nevoie de putere si vointa ca sa treci prin lucruri la care crezi ca nu esti in stare sa le faci fata. Asa cum spuneam si in prima parte, problemele mele aveau sa se amplifice mult mai mult. Totul a inceput cand am interactionat cu altii de varsta mea. Eram un copil pus pe sotii imi placea sa rad cu prietenii mei, sa ii fac sa rada si sa incerc sa imi fac recunoscuta existenta. Cu toate astea...pentru varsta mea gandeam total diferit si vedeam dintr-o alta lumina toate lucrurile. Prietenii mei nu stiau asta inca iar eu..nu acordam atat de multa importanta acestui lucru fiindca incercam sa fiu si eu ca si ei.Odata ajuns la scoala... dorinta de a fi recunoscut de cineva crestea mereu si imi doream oarecum ca ceilalti sa vada acel ceva din inima mea. Acea diferenta. Din pacate pentru ei...eram ca o stafie. Toti ma ignorau si putini erau cei care mai stateau cu mine cand se plictiseau fiindca eu ii amuzam. Chiar daca stiam ca pentru ei era o simpla bataie de joc ca sa alunge plictiseala eu...eu eram fericit cand eram observat chiar si asa. In fiecare zi cautam noi oportunitati ca sa ma fac cunoscut..dar de fiecare data pierdeam. Era asa trist cand ma uitam si vedeam ca de fiecare data esuam. Dar cand esuam singurul lucru care ma facea sa nu renunt era faptul ca priveam intotdeauna departe. Priveam intotdeauna cu un pas inaintea lucrurilor. Pur si simplu imi treceau ganduri prin minte ca nu vreau sa mor pana cand nu voi fi recunoscut de cineva. Chiar daca asta ar insemna sa fie pentru cateva minute. Asa ca am inceput sa intru in diferite stiluri si comportamente diferite dar in nici unul nu ma regaseam. Si eram din nou singur. Aveam doar cativa amici la bloc si unu sau doi la scoala cu care ma intelegeam bine si radeam. Daca se uita cineva la mine...ar fi spus :Copilul asta e distrat. Are o gramada de prieteni si ii merge bine. Dar nu era nicidecum asa. Iar daca aveau motiv sa creada asta era datorita felului meu de a fi. Eu nu vroiam sa arat lumii ce e in inima mea fiindca nu vroiam sa fiu luat peste picior sau altceva. Eu eram acela care vroia sa vada totul pozitiv chiar daca eram la pamant. Eu eram acela care vroia sa ii ajute pe ceilalti sa nu isi piarda zambetul. Si totusi eram respins. Dar incet incet...am trecut de scoala si a urmat liceul. Nu stiam cum va fi...si nici prin cap nu imi trecea ca din punctul acela eu aveam sa imi gasesc personalitatea si sa descopar raspunsul la multele intrebari ce le aveam.Din punctul acela viata mea...urma sa i-a o intorsatura enorma.Dar asta veti afla in urmatoarea parte.