Ai avut vreodata sentimentul ca vrei sa lupti pentru o anumita persoana fiindca vezi ceva special in ea? Chiar daca ea..poate iti greseste tu vezi doar ce e bun in ea si ai incredere deplina in ea. Vrei sa o tii langa tine fiindca ea te face sa simti ceva ce restul nu reusesc. Lupti si te straduiesti sa ramai langa ea... dar dintr-o data parca totul iti este impotriva. Ce vei face? Depinde de ce inseamna acea persoana pentru tine. Esti dispus sa te sacrifici pentru ea? Esti dispus sa induri pentru ea? Si crezi ca va merita? Cred ca in timp ce citeati intrebarile raspunsurile va veneau in minte. Dar cand a-ti ajuns la ultima v-ati intristat putin. Uneori credem ca nu merita sa facem atatea eforturi si sa ne ranim pe noi insine pentru altcineva. Ei bine... poate uneori e adevarat dar ce e cu asta? Daca nu merita nu raspundeai la primele intrebari. Merita sa lupti chiar daca uneori la inceput pare ca nu merita. Oamenii se pot schimba. Si conteaza felul in care tu pui problema si ce le areti. Orice s-ar intampla...orice ar fi....eu sunt pregatit sa fiu langa tine mereu. Astea sunt cuvintele ce le aud in mintea mea despre persoana pentru care lupt eu. Tu ce vei face?
Stau de multe ori...si ma gandes profund la multe lucruri. La viata mea, la a celorlalti si la diferite probleme ce exista. Uneori am impresia ca ele ma depasesc. Am impresia ca nu voi putea zambii sau bucura. Aceste ganduri ma cuprind si devin din ce in ce mai intense pana cand ajung sa cred ca nu voi putea sa le inving. Dar exact atunci...exact in acele momente... apari tu. Nu stii despre cine vorbesc? Despre tine. Tu cel care imi esti prieten adevarat si nu ma lasi niciodata sa cad. Tu care imi readuci aminte indirect sau chiar direct de cine sunt. Tu care imi aduci indirect zambetul pe buze atunci cand el refuza sa apara. Nu am multi prieteni asa..si uneori ei apar acolo unde nu te gandeai ca vor aparea. Ei apar dintre persoanele la care nu te asteptai. Chiar daca nu sunt mereu cu tine...ei te au mereu in inima lor. Chiar daca nu iti pot spune mereu ce simt si chiar daca nu pot fi mereu fizic cu tine, ei se gandesc la tine si chiar uneori sufera cand stiu ca tu nu esti bine. Sunt aceia care nu spun nimic ci doar inchid ochii si simt exact ceea ce simti tu iar apoi plang cu tine. Dar cel mai important lucru e ca dupa ce plang cu tine, iti zambesc si au puterea de a crede in tine. Ei stiu ca odata tu ai fost cel care i-a ridicat si a crezut in ei. Prietenii adevarati nu te vor parasii niciodata orice ar zice lumea despre tine si orice s-ar intampla. Dar aici,acum...ma referam la o persoana anume care indirect...mi-a readus zambetul. O persoana pe care nu o cunosc de foarte multa vreme si totusi simt ca o stiu de atata timp. E exact cum am spus. Prietenii pot aparea de unde nici macar nu te astepti si exact in clipele cand ai nevoie. Si pentru acest lucru vreau sa spun... Multumesc.
Iubirea
Ce este iubirea? E un sentiment de afectiune profunda sau atasament plin de caldura fata de o persoana indragita cum ar fi un prieten,un parinte sau un copil. Exista 2 feluri de iubire dar se manifesta la fel doar ca in proportii mult mai profunde.
1.Iubirea fata de un partener de sex opus. Intr-adevar e o iubire mai profunda si in acelasi timp foarte puternica
2.Iubirea fata de prieteni,familie si rude. Nu putem spune ca iubirea de prieteni e mai putin puternica decat cea de mai sus.Intr-un fel ele sunt la fel de puternice doar ca se manifesta diferit. In orice caz Iubirea...e un sentiment de baza. Fara el lumea nu ar putea traii.E un sentiment ce ne face egali pe fiecare fiindca mai devreme sau mai tarziu fiecare iubim ceva sau pe cineva.Toti trecem prin acest sentiment asa ca el ne poate face sa ne intelegem cu adevarat. E un sentiment suprem pentru mine. E un sentiment ce te face sa scapi de durere, iti reda speranta uneori si te face sa nu renunti. Iubirea ii uneste pe oameni si chiar daca ea e privita de unii ca ceva rau...ea nu e nici pe departe asa. Iubirea este indelung rabdatoare si buna. Iubirea nu este geloasa,nu se lauda,nu se ingamfa,nu se comporta necuviincios,nu isi cauta propriile interese,nu se irita.Nu tine cont de raul suferit. Nu se bucura de nedreptate ci se bucura cu adevarul. Indura totul,crede totul,spera totul,suporta totul. Iubirea nu se termina niciodata !
Prietenia
Prietenul la nevoie se cunoaste. In suferinta un prieten adevarat iti ajunge mai mult decat un frate. Va sunt cunoscute cred ca aceste cuvinte. Si ele nu sunt singurele. Sunt multe altele asemanatoare. Ce-i drept e ca toate au ca baza prietenia... De mici inca toti am avut o prima persoana pe care am considerat-o prieten. Voi va aduceti aminte care a fost primul vostru prieten? Daca da...atunci..mai aveti acea persoana langa voi acum? Poate unii veti spune da...altii nu ...poate ca l-ati pierdut dintr-un motiv mai trist cum ar fi moartea sau l-ati pierdut fiindca nu a fost un prieten adevarat. In orice caz..de cand suntem mici avem nevoie de prieteni si sa simtim ca suntem iubiti de cineva,apreciati pentru ce suntem si ajutati. Simtim acea nevoie fiindca noi oamenii suntem creati cu aceasta necesitate de a comunica,de a fi sociabili si de a ne face prieteni. Prieteni adevarati? Poate unii dintre voi a-ti spune: Nu exista asa ceva. Ei bine, gresiti cand spuneti asta. Si am cel putin 2 argumente ca sa va dovedesc ceea ce am spus. Primul: Daca a-ti trecut prin probleme care v-au facut sa suferiti,daca a-ti avut prieteni care v-au tradat si asta s-a intamplat mereu...nu dovedeste ca nu exista prieteni adevarati. Inseamna ca trebuie sa fiti mai atenti la prietenii pe care vi faceti. Inseamna ca nu a-ti reusit sa vedeti daca intr-adevar e un prieten adevarat sau nu. Trebuie spirit de observatie foarte bun. Nu oricine poate fi un prieten adevarat, dar un prieten adevarat poate fi orice pentru tine atunci cand ai nevoie. Al doilea argument: Si eu am ajuns sa spun candva ca nu exista prieteni adevarati. Dar chiar daca am spus asta...eu am continuat sa cred undeva in adancul inimii mele ca ei exista. Nu am renuntat, fiindca eu chiar vroiam sa gasesc macar 1. Si ghiciti ce. Nu am gasit doar 1. Am gasit chiar mai multi decat ma asteptam. Ii pot numara pe degete dar sunt clar mai multi decat credeam eu ca vor fi. Si asta doar fiindca am continuat sa cred si sa aleg persoanele foarte bine. Un prieten adevarat nu trebuie sa fie o copie a ta. El poate fi mai mic...sau mai in varsta decat tine. Poate proveni de altundeva si sa aiba ocupatii diferite decat ale tale. Un prieten adevarat te va ierta usor cand vei gresi si nu se va inerva. Un prieten adevarat te ajuta sa fi mai bun. Daca vrei sa fii aceptat de toti,poti avea multi prieteni, dar foarte probabil nici unul adevarat.Deci pana la urma cum poti gasi un prieten adevarat? In primul rand nu judeca o carte dupa coperta. Continutul e important. Un prieten adevarat si real nu se compara cu 100 de prieteni online. Si nu uita,prietenii adevarati trebuie sa aiba valori morale inalte. Ai avut vreodata un prieten care ti-a furat ceva? Sau care te-a vorbit pe la spate, sau a spus minciuni despre tine? Meriti mai mult. Fereste-te de prietenii care nu iti vor binele. Cei care te fac sa te simti prost pentru ca vorbesti diferit,arati diferit sau ai convingeri diferite. Prietenii adevarati nu sunt asa. Cu ei te simti liber sa fii tu insuti. Alegeti prieteni buni la suflet. Prieteni de la care poti invata multe inclusiv sa spui NU diferitelor lucruri care iti fac rau. Dar o prietenie nu creste de la sine. E nevoie de eforturi. Deci fii tu insuti un prieten bun, care nu tine suparare si fi alaturi de el cand da de greu. Daca vei face toate astea prietenia voastra va inflori iar asta iti va aduce multa fericire. Intr-adevar atunci vei putea spune ca prietenia e un dar foarte pretios! In urmatorul articol voi vorbi despre iubire si despre multele ei fete de a se manifesta.
Povestea mea(partea 6)
Cand incepi sa iti recastigi increderea de sine si puterea de a nu renunta, realizezi lucruri de care nu credeai ca esti in stare. Timpul a trecut destul de greu pentru mine atunci cand sufeream. Primele 3 clase de liceu, respectiv clasa a 9-a a 10-a si a 11-a au fost unele din cele mai grele. Si cand spun grele nu ma refer la greu din punct de vedere al invataturii. Au fost grele fiindca aveam acea problema..si am suferit enorm. Dar se pare ca ajunsesem in acel moment in care am reusit sa ma ridic putin...din pura vointa. Chiar daca eram singur..nu am cautat sa folosesc asta drept o scuza pentru a renunta. Incepusem sa vad viata cu alti ochi. Incepusem sa pretuiesc orice. Chiar daca simteam ura celorlalti si faptul ca isi bateau joc de mine...eu...nu ii uram. Nu mai simteam ura fata de ei. Asa cum erau ei...si oricat de mult isi bateau joc...eu ii rasplateam mereu facandu-le bine. Si stiti ce? Asta ma facea sa ma simt extraordinar chiar daca eram inconjurat de oameni carora nu le pasa de mine. Imi ridicam moralul singur...si indirect de cele mai multe ori le ridicam moralul chiar si lor. Consideram ca nu mai am nimic de pierdut...iar atunci cand un om nu mai are nimic de pierdut ..e cel mai greu de invins. Nu aveam ce pierde asa ca am considerat ca trebuie sa lupt orice ar fi...sa imi schimb starea sa imi fac prieteni si sa imi schimb astfel prin faptele mele...viitorul. Am inceput sa lupt cu tot ce aveam mai bun. La inceputul clasei a 12-a.. am inceput din nou tratamentele pentru acea acnee..doar ca de data asta era diferit. Nu mai eram pesimist. Aveam incredere in mine si in faptul ca se va rezolva. Si intr-adevar pentru prima data in viata lucrurile au luat o intorsatura spre bine...si asta doar fiindca am inceput sa imi schimb eu mentalitatea si personalitatea. Totul tine de voi. Credeti-ma, cu vointa si puterea de a nu renunta...puteti sa schimbati ziua de maine. Nu trebuie sa va ganditi la viitor si sa fiti ingrijorati de el. Ganditi in prezent si vedeti ce puteti face acum...iar apoi viitorul e revelat singur..datorita faptelor din prezent. Sa va dau un exemplu. Sa zicem ca lasati gazul pornit in casa in prezent. Deja se poate stii viitorul daca o sa aprinzi mai tarziu un chibrit. Dar trebuie schimbat prezentul si atunci si viitorul va fi altul. Exact asa e dragilor in orice aspect al vietii.Si asta a fost un exemplu banal. In viata sunt situatii reale care se pot schimba doar daca schimbarea are loc mai intai in inima fiecaruia. Si in viata mea...odata ce am inceput sa fac aceste lucruri...am obtinut si primii mei prieteni adevarati care m-au acceptat pentru ceea ce eram si pentru ceea ce simteau cand erau cu mine. Imi place ca persoanele care se afla in compania mea sa se simta bine si sa nu fie triste. Imi place sa fac oamenii sa rada..si sa fie fericiti. Asa am castigat eu primii mei prieteni...la care trebuie sa le multumesc enorm fiindca au ramas alaturi de mine si m-au observat,au avut incredere in mine si au vazut cum ma ridicam de fiecare data cand eram pus jos. Trebuie sa le multumesc pentru ca datorita lor eu am ajuns pe zi ce trece mai puternic fiindca aveam un motiv pentru care sa lupt. Cum am spus si in articolele trecute. O persoana poate deveni cu adevarat puternica atunci cand lupta pentru prietenii lui importanti. In urmatoarea parte voi vorbi putin despre prietenie si despre cat de importanta este ea in relatiile cu oamenii.
Povestea mea(partea 5)
Atunci cand o pasare e prinsa intr-o cusca...daca nu e ajutata de nimeni sa scape..ea incearca sa deschida usa cu puterea ei. Nu renunta, fiindca vrea sa zboare din nou. Pot spune ca eu am fost exact la fel. Pentru mine nu a existat cineva care sa ma ajute sa ies din aceea cusca,aceea durere..acel intuneric. Nu a fost cineva care sa imi intinda mana si sa spuna...vino...eu am incredere in tine si te voi ajuta. Chiar si asa...eu singur...stand acolo...mi-am dat seama cine sunt si ce vreau sa fiu. Eu sunt un luptator. Nu vreau sa renunt. Chiar daca sansele de reusita ar fi 0 ele pot fi create atunci cand continuni mereu si mereu. Asadar, am reusit sa scap din acea cusca imaginara,acea iluzie in care traiam. Acel imposibil devenea posibil doar fiindca eu am rupt acel lant vicios in care ma invarteam. Totul e posibil dragilor! Daca crezi in tine si privesti intotdeauna mai departe de ceea ce par a fi lucrurile vei vedea calea de scapare si deja te vei vedea pe tine acolo. Eu priveam dincolo de acele gratii. Priveam cerul si deja vedeam cum zburam liber figurativ vorbind. Exact asa e si in viata. Trebuie sa privesti intotdeauna dincolo de gratiile imaginare ce par doar a te ingradii. Priveste dincolo de ceea ce crezi doar tu ca nu poti. Puterea adevarata si vointa stau in inima si in felul tau de a privii lucrurile. Si totusi..poate va intrebati cum am reusit de unul singur. Ei bine...cand incerci ceva singur...e de 2 ori mai greu decat atunci cand esti ajutat. Dar acel greu...e doar pentru un moment. E doar acel start de care e nevoie pentru a incepe un joc. Si nu e vorba de noroc fiindca nu cred in asa ceva. E vorba de cum vei incepe..fiindca ceilalti din jur oricat de nepsatori ar fi si oricat de indiferenti s-ar comporta...intr-un final vor observa ca tu te-ai ridicat singur si in ciuda a tot ce ti se intampla ,tu mergi mai departe. Atunci...vor aparea prietenii adevarati. Aceia care te vor accepta pentru ceea ce esti tu fiindca vor vedea in tine acel ceva special. Pur si simplu vei deveni un magnet de persoane fiindca ceialalti vor dorii sa fie langa tine pentru ca le insuflii incredere si ii faci sa creada ca si ei pot. Cand sunt langa tine ei vor simtii ca trebuie sa lupte la fel si ca vor sa iti fie alaturi. Aceia vor fi cei pentru care trebuie sa lupti. Daca lupti doar pentru tine...nu vei ajunge nicaieri...fiindca o persoana devine cu adevarat puternica atunci cand lupta pentru prietenii lui importanti. Si acum poate vei zice: Dar eu nu am prieteni importanti. Nu e nici o problema. Nici eu nu am avut la inceput, iti aduci aminte? Startul... doar tu il dai. Mai inainte de toate fii tu un prieten cu tine insuti. Cunoaste-te extrem de bine pe tine insuti iar apoi ii vei putea intelege si pe ceilalti. Ridica-te de ori de cate ori e nevoie si iti garantez ca sacrificii fara rezultat nu exista. Prietenii adevarati te vor alege ei pe tine. Si te vor alege pentru ce esti. Pentru faptul ca esti o persoana speciala si diferita fata de restul care doar dau vina pe soarta si nu fac nimic ca sa o schimbe. In articolul urmator voi reveni asupra liceului si asupra probemei mele. Va voi spune cum am reusit sa scap de asta si cum am inceput sa imi fac primii mei prieteni adevarati.
Povestea mea(partea 4)
Durerea. Suferinta. Ar fi fost bine daca erau doar niste cuvinte. Din pacate sunt cuvinte reale. Sunt prezente la orice om. Le simtim si uneori ele ne fac sa credem ca nimic nu mai poate fi schimbat. Ne devoreaza incet sau extrem de rapid uneori. Am simtit aceea durere.Si nu o data. Nu de doua ori. Am simtit-o de mic doar ca pe masura ce am crescut si au aparaut alte probleme ,ea a crescut la o scara mai mare si mai greu de suportat. Revenind la problema mea, faptul ca aveam acea acnee, faptul ca eram judecat de altii si privit ca un monstru... toate acestea m-au facut sa cred intr-un timp ca totul e sfarsit. Nu mai vedeam nimic pozitiv si incet incet aceea speranta din inima mea..ca ceva avea sa se schimbe incepea sa dispara. Nu aveam pe nimeni care sa imi dovedeasca ca se poate. Nu aveam pe nimeni care sa aiba incredere in mine. Eram la fel ca o pasare in cusca. Aveam aripi...care insemnau speranta dar nu eram liber. Eram limitat. Sa zbor intr-o cusca plina de gunoaie si durere. Intr-o cusca plina de sentimente de ura si durere. Doar priveam printre gratiile care reprezentau viciile si pesimismul meu. Cusca de fapt era o iluzie creata de mine in mintea mea. Ma privam singur de faptul ca intr-o zi voi reusii. Era prea multa durere. Anii de liceu pareau ca nu se mai termina si problema mea parea ca va tine mereu. Singuratatea? Stiti ce inseamna? Stiti cum e? E o boala care te ucide in liniste. O boala care te face sa te pierzi, sa iti pierzi respectul de sine, puterea de a nu renunta si in final...sa iti pierzi speranta. Asa ceva pare de neinvins nu-i asa? Dar...e exact cum am spus. Pare doar! Fiindca ceea ce a urmat a schimbat totul,dar despre asta voi vorbi in urmatoarea postare.
Povestea mea (partea 3)
Liceul. Locul unde majoritatea tinerilor isi dezvolta personalitatea, gasindu-si un model dupa care se iau ori intrand intr-un anturaj si imprumutand din obiceiurile lor, faptele lor sau felul de privi lucrurile care ii inconjoara. Este total gresit un asemenea lucru. Personalitatea ta trebuie sa fie a ta, nu un imprumut de fapte,ganduri si obiceiuri ale celorlalti.In postarea trecuta am specificat ca odata ajuns la liceu...viata mea urma sa se schimbe radical. Eram in clasa a 9-a si nu cunosteam multa lume.Pentru mine liceul trebuia sa fie o poarta deschisa spre a incepe de la 0.Imi propusesem sa schimb totul. Aici aveam de gand sa ma fac cunoscut de la inceput si sa imi fac prieteni. Sa uit anii de scoala unde sincer am suferit. Asa ca eram optimist,increzator si gata sa fiu EU insumi ca sa pot fi recunoscut in sfarsit. Din pacate, planul meu...a fost dat peste cap complet.Si de data asta a fost la fel ca o PRABUSIRE pentru mine. Pana atunci nu avusesem niciodata o problema fizica. Eram perfect sanatos, si nimic nu parea ca se va schimba in viitor cu corpul meu. Dar pe la sfarsitul primului semestru al clasei a 9-a, ca la oricare adolescent au inceput sa imi iasa cateva cosuri. Sincer, nu prea bagam de seama chestia asta fiindca mi se parea ceva normal. Nu avusesm niciodata cosuri..dar 2 sau 3 nu ma deranjau. Asta pana cand...au inceput sa se amplifice. Lumea incepea sa observe asta si incepea sa ma deranjeze faptul ca mereu imi atrageau atentia la felul cum aratam.Ah, eu ziceam ca nu e motiv de ingrijorare. Voi lua ceva crema si voi rezolva rapid. Din pacate nici planul acesta nu a dat roade. Problema mea se amplifica pe zi ce trecea.Lumea incepea sa isi bata joc de mine iar eu eram foarte intrigat. De ce? De ce fac asta? E chiar asa de rau. Si da...adevarul e ca era. Din cauza aceasta...am pierdut foarte multi prieteni. Nimeni nu mai vroia sa stea cu mine...sau sa mearga cu mine fiindca le era rusine. Pentru prima data in viata am simtit suferinta si durerea atat de profund in inima mea.Acum eram singur de-a binelea. Imi aduc aminte cum incercam sa ma ascund mereu. Imi lasasem parul sa creasca,purtam gluga pe cap si incepusem sa urasc multe lucruri. Imi dorisem sa fiu vazaut diferit..si uite ce s-a intamplat. Acum eram diferit dar nu in felul in care vroiam eu. Eram diferit in felul rau. Asa ca am ajuns intr-un prag in care imi doream sa mor. Imi amintesc cum ma priveam in oglinda si ma loveam...imi faceam rau..si ma uram. Plangeam... si imi era ciuda ca mi se intampla una ca asta. De ce eu? Asta era intrebarea care ma distrugea. Cautam intelegere in orice parte chiar si intre grupuri Emo. Acolo credeam ca voi fi vazut diferit...si ca ma vor accepta.Da..m-au acceptat...dar doar findca aratam ca ei si ma imbracam ca ei. Nu m-au acceptat niciodata pentru ceea ce eram eu in interior. Totul a fost pana intr-un punct. Poate ca am stat cu ei,poate ca ma imbracam ca ei...dar niciodata nu am gandit ca ei.Eu ramasesem la fel. Atunci a fost momentul in care mi-am dat seama ce vreau sa fac..si cine sunt de fapt. Totul parca imi era revelat desi tot ce aveam nevoie sa stiu era exact acolo in inima mea. Asa ca am pus pentru prima data piciorul in prag si mi-am spus parerea. Eu nu vroiam sa fiu un las care da vina pe soarta. Nu vroiam sa fiu o persoana care se taie si sufera cand are momente proaste. Vroiam sa infrunt lumea asta cu capul sus si sa nu dau vina pe soarta...fiindca ea poate fi schimbata. Ma saturasem sa traiesc intre niste lasi care vor sa moara cand ceva nu le iese. Si da...aveau probleme si ei..si ii intelegeam, dar nu aceea era calea spre a rezolva ceva. Asa ca am avut o discutie cu toti...si am decis sa fiu eu insumi indrumandu-i la randul meu sa fie si ei la fel si sa nu se inchida in sentimente negre si sumbre fiindca asta ucide inima si ce ai bun in tine.Asa ca iesind din mijlocul lor...am continuat singur fiindca nu aveam pe nimeni langa mine. Nimeni nu ma intelegea asa cum trebuia..si toti ma judecau pentru felul cum aratam. Am inceput sa vad lumea din alta prisma. Acum simteam si eu durerea si ce simt altii de care iti bati joc. Pur si simplu ma durea asa de tare cand vedeam pe altii care erau batjocoriti ca aratau diferit sau pentru ca se comportau diferit.Ma durea cand vedeam pe altii cu aceasi problema ca si mine...si pur si simplu plangeam fiindca stiam prin ce trec. Ii intelegeam asa de bine incat imi venea sa merg la ei, sa ii imbratisesz si sa le spun ca eu...eu ii iubesc asa cum sunt. Nu conteaza cum areti, conteaza ce esti cu adevarat. Conteaza cum ii faci pe cei din jur sa se simta.Asa ca din acel punct,asa singur cum eram...mi-am spus : David, orice numaratoare incepe de la 1 si chiar daca ar incepe de la 0 cum era in cazul meu...va continua daca...VEI CREDE IN TINE!
Povestea mea (continuare)
E nevoie de putere si vointa ca sa treci prin lucruri la care crezi ca nu esti in stare sa le faci fata. Asa cum spuneam si in prima parte, problemele mele aveau sa se amplifice mult mai mult. Totul a inceput cand am interactionat cu altii de varsta mea. Eram un copil pus pe sotii imi placea sa rad cu prietenii mei, sa ii fac sa rada si sa incerc sa imi fac recunoscuta existenta. Cu toate astea...pentru varsta mea gandeam total diferit si vedeam dintr-o alta lumina toate lucrurile. Prietenii mei nu stiau asta inca iar eu..nu acordam atat de multa importanta acestui lucru fiindca incercam sa fiu si eu ca si ei.Odata ajuns la scoala... dorinta de a fi recunoscut de cineva crestea mereu si imi doream oarecum ca ceilalti sa vada acel ceva din inima mea. Acea diferenta. Din pacate pentru ei...eram ca o stafie. Toti ma ignorau si putini erau cei care mai stateau cu mine cand se plictiseau fiindca eu ii amuzam. Chiar daca stiam ca pentru ei era o simpla bataie de joc ca sa alunge plictiseala eu...eu eram fericit cand eram observat chiar si asa. In fiecare zi cautam noi oportunitati ca sa ma fac cunoscut..dar de fiecare data pierdeam. Era asa trist cand ma uitam si vedeam ca de fiecare data esuam. Dar cand esuam singurul lucru care ma facea sa nu renunt era faptul ca priveam intotdeauna departe. Priveam intotdeauna cu un pas inaintea lucrurilor. Pur si simplu imi treceau ganduri prin minte ca nu vreau sa mor pana cand nu voi fi recunoscut de cineva. Chiar daca asta ar insemna sa fie pentru cateva minute. Asa ca am inceput sa intru in diferite stiluri si comportamente diferite dar in nici unul nu ma regaseam. Si eram din nou singur. Aveam doar cativa amici la bloc si unu sau doi la scoala cu care ma intelegeam bine si radeam. Daca se uita cineva la mine...ar fi spus :Copilul asta e distrat. Are o gramada de prieteni si ii merge bine. Dar nu era nicidecum asa. Iar daca aveau motiv sa creada asta era datorita felului meu de a fi. Eu nu vroiam sa arat lumii ce e in inima mea fiindca nu vroiam sa fiu luat peste picior sau altceva. Eu eram acela care vroia sa vada totul pozitiv chiar daca eram la pamant. Eu eram acela care vroia sa ii ajute pe ceilalti sa nu isi piarda zambetul. Si totusi eram respins. Dar incet incet...am trecut de scoala si a urmat liceul. Nu stiam cum va fi...si nici prin cap nu imi trecea ca din punctul acela eu aveam sa imi gasesc personalitatea si sa descopar raspunsul la multele intrebari ce le aveam.Din punctul acela viata mea...urma sa i-a o intorsatura enorma.Dar asta veti afla in urmatoarea parte.
Povestea mea
8 august . Ziua in care...glasul meu..s-a auzit pentru prima data. Ziua in care am plans pentru prima data dar si ziua in care cei care ma asteptau..erau entuziasmati si fericiti. In momentul cand te nasti...nimeni nu va stii ce fel de persoana vei deveni cand vei creste. Cu toate astea...toti isi fac sperante pentru tine,toti te indragesc si cauta sa iti ofere cea mai buna educatie. Chiar si asa uneori...cei mai multi ajung mai tarziu pe o cale rea. Poate va intrebati de ce spun toate astea asa dintr-o data acum? Ei bine...vreau sa punctez un lucru foarte important. Data cand te nasti...nu e atat de importanta. Da,e o fericire pentru o mama,pentru un tata,pentru familie dar ceea ce conteaza nu e accea data in sine. Ceea ce conteaza e ce vei devenii pe parcursul anilor. Cu cat te apropii de batranete si in final de sfarsit. Cum ti-ai trait viata si cum vei ramane in memoriile celorlalti atunci cand vei muri. Dar hai sa nu vorbim despre asa ceva acum fiindca viata e un dar minunat si avem destule de facut si aratat lumii. Ei bine pe parcursul anilor,mama si tatal meu...incepeau sa nu se mai inteleaga intre ei..asa ca eu am fost crescut de bunica mea. Ce-i drept...de ea m-am atasat mai mult decat de mama sau tatal meu...si uite asa au luat decizia sa ma lase in grija bunicii mele pana cand situatia ditre ei doi avea sa revina la normal. Dar situatia a luat o intorsatura extrem de trista. Am asistat si la unele momente de cearta dintre parintii mei...si unele chiar foarte grave. Am fost marcat de chestia asta mult timp. Parintii mei au stat impreuna pana cand mi-au daruit si o surioara..iar in cele din urma..a urmat cel mai cumplit lucru pentru un copil.DIVORTUL! Acum cand stau uneori si ma gandesc...singurul regret e ca nu am avut o familie completa si nu am simtit dragostea parinteasca. Nu am stiut cum ii sa mergi de mana cu tatal tau si sa faceti lucruri ca intre tata si fiu. Ma doare uneori asta..dar nu indeajuns de tare. E o durere suportabila intr-un fel. Priveam uneori si vedeam pe strada parintii cu copii lor...si cum se distrau impreuna ca si familie... Inima mea tanjea si ea dupa asa ceva...dar din pacate nu a fost cine sa imi ofere asta. Bunica mea era cea pentru care simteam ceva si doar de ea imi pasa mai mult. Era singura care m-a invatat totusi cum e dragostea. Si tot de la ea am invatat indirect vorba aceea...mama nu e cea care iti da nastere ,e cea care te creste! Cu toate astea...acesta era doar inceputul pentru ceea ce urma sa vina peste mine. Despre asta voi vorbii data viitoare.
