Uita-ma aici. Trecut prin ploi si furtuni,suferinte si multe lacrimi.Dureri si probleme.Si totusi,uita-ma ca sunt inca aici. Am fost candva cu multi pe langa mine,dar din pacate unii sau pierdut pe drum,altii nu au rezistat atat si s-au oprit iar majoritatea au plecat de bunavoie. Dar eu....eu de ce am ajuns aici? Asta te intrebi nu-i asa? De ce eu?
Stii...am stat si m-am gandit de multe ori la asta. Nici eu nu am gasit un raspuns pana acum. Pentru mine acest drum si acea destinatie erau pur si simplu mult prea importante decat ceea ce sufeream pe moment pentru ele. Erau o nimica toata cand ma gandeam ce ma asteapta la capat. Totusi nu gaseam un raspuns mai bun. De ce nu renuntam,cand toti o faceau?De ce nu m-a opream cand deja ma durea prea tare? De ce ma ridicam mereu si mereu stiind ca voi cadea din nou?
Ceilalti ma priveau cu mila sau cu dispret si incercau bine intentionati sa ma opreasca. Imi spuneau ca nu are rost. Imi spuneau sa renunt. Imi spuneau sa devin nepasator ca sa nu mai sufar. Era simplu. Prea simplu.
Nu are rost? Sa renunt? Sa devin nepasator?
Aceste intrebari imi umpleau mintea si ma faceau intr-un fel sa sufar mai tare gandindu-ma la ele.
Ma uitam la mine si ma gandeam de ce am ajuns in punctul asta. De ce sa renunt acum,de ce sa devin nepasator cand mi-a pasat atat de mult? Nu as fi cu nimic diferit de restul daca as face asta.Visul meu...era sa fiu diferit. In acea zi,mi-am amintit tot. Mi-am amintit de mine. Ma vedeam ca prin ceata,un copil mic care dorea cu atata putere sa fie diferit de ceilalti. Vedeam lacrimile fierbinti din ochii mei in ziua in care priveam dintre jucariile de plus acea scena dintre parintii mei. Da,in acea zi mi-am amintit tot. Si asta mi-a dat puterea de a ma ridica inca o data. Asta mi-a dat puterea de a fi sigur pe mine in ceea ce vreau sa fac si sa devin. Asta m-a ajutat sa nu dau ascultare vorbelor oamenilor care incercau sa ma faca sa renunt. Am pierdut oameni.Da ,stiu bine cum e sa pierzi. Si ce daca? Eu am inca incredere in acele persoane. Am puterea inca sa cred ca se pot schimba. Am puterea sa cred inca in iubire. Am puterea sa cred in mine. Chiar daca timpul trece eu imi dovedesc mie insumi in fiecare zi ca un om poate ramane cu aceleasi sentimente chiar si dupa ce anii trec. Iubirea e nemuritoare. Sperantele sunt la fel. Eu nu am de gand sa ma schimb. Voi ramane acelasi Eu...chiar daca timpul trece si se zice ca ne schimba pe toti. Ei bine,timpul e un prieten bun care ma ajuta sa ma pot schimba in mai bine. Se zice ca pozele pastreaza oamenii si amintirile la fel. As vrea ca viata mea sa fie traita la fel ca in niste poze. Pot face asta??? Pot. Nu pot surprinde unele momente la infinit sau sa le am exact asa mereu langa mine dar pot face ca un moment ca acela sa devina un infinit pentru mine.Sa ramana in inima mea la fel mereu si mereu. Asa reusesc sa ma bucur. Sa ma bucur de momente si sa tin oamenii in inima mult timp exact asa cum i-am cunoscut. Sunt atatea lucruri pe care vreau sa le impartasesc dar efectiv sunt prea multe si se petrec cu o viteza uluitoare. Cam atat despre acest drum al meu,parcurs de mine la fel ca si un lup singuratic,mereu cautand o haita in care sa sa pot sa imi deschid sentimentele profunde. Pana atunci...pana cand acest lucru se va intampla,eu raman pe drumul meu si...a da...era sa uit, voi avea si am inca puterea sa cred!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu