UN NOU INCEPUT (Partea a-2-a)

Amintirile curgeau prin mine la fel ca o ploaie de vara. Intins pe jos cu ochii inchisi continuam sa ma gandesc cum am ajuns aici. Prietenii mei, unde sunt acum? Persoanele in care mi-am pus increderea si le-am aratat sincer iubirea mea...unde sunt toate? 
Dintr-o data un gand imi taie prin minte si spulbera tot. 
Imi deschid ochii speriat.
Incerc sa ma ridic,dar nu pot. Parca tot corpul imi era amortit si ma durea la cea mai mica miscare. Incerc din nou si din nou,dar nimic.
Parca ceva ma tinea acolo jos.
Nu aveam nici umpic de forta sa ma mai ridic.
M-am intors usor pe o parte si priveam. Atunci am observat ca langa mine era o multime de oameni care erau si ei culcati pe iarba fiecare intr-o pozitie diferita. Am intors capul in toate partile si erau peste tot. Era o priveliste destul de ciudata. Nimeni nu se misca. Toti parca erau morti. Incremeniti fara nici macar o urma de miscare. 
Am inceput sa respir greu. 
Mi-am ridicat ochii spre cer si am strigat cu glas tare : Nu vreau sa raman aici. Vreau sa pot sa ma ridic! 
Am pus mainile pe pamant si am incercat sa ma ridic cu toata puterea mea dar ma durea asa de tare incat am cazut nici dupa cateva clipe care mi s-au parut o vesnicie,incercand sa ma ridic.
Pana la lasarea serii am incercat din rasputeri sa ma ridic dar in zadar. Corpul nu mai vroia sa ma asculte.
M-am intins cu fata catre apus uitandu-ma cum se scurgea lumina si ultima mea sansa de a ma ridica inainte de intuneric. 
Cu fiecare clipa ce trecea,cu fiecare moment ce soarele disparea la orizont simteam cum inima mi-o ia in galop si cum ma curpindeau sentimentele de teama si durere. 
Nu vreau sa  sfarsesc  aici.... nu asa,nu acum.Imi repetam cuvintele acestea in minte cu fiecare secunda ce trecea. 
Intr-un final cand din soare se mai vedea doar o crampeie de lumina, mi-a curs o lacrima. Putina lumina ce se mai vedea s-a oglindit imediat in lacrima mea care imi strabatea obrazul rece. 
In clipa aceea am simtit o caldura in interiorul meu si o voce inceata care m-a striga pe nume. Am deschis larg ochii crezand ca am doar o halucinatie. Apoi am auzit din nou acea voce cu o tonalitate joasa strigandu-mi numele. Chiar daca o auzeam foarte incet era atat de placuta si ma tinea treaz si atent la ea. 
In cele din urma soarele a apus si s-a asternut o liniste de mormant.In jurul meu toti erau stana de piatra. Eu eram singurul care statea treaz si asculta vocea care din cand in cand ma tot striga pe nume si nu ma lasa sa inchid ochii iar. Nu simteam nici frigul nici durerea acum. Toata noaptea am stat exact acolo ascultand acea voce care imi striga numele atat de frumos parca ma chema catre ea,parca vroia sa imi aduc aminte cine sunt. In cele din urma noaptea nu mi s-a parut atat de lunga fiindca eram concentrat sa aflu cine ma striga si de ce. 
La un moment dat vocea a tacut. 
Mi-am intors capul si am privit in jur. Apoi m-am intors cu fata catre cer. Ceea ce am vazut m-a lasat complet fara cuvinte.