Incet,incet ma apropiam de alta persoana.
Era un baiat cam de-o varsta cu mine. Era imbracat cat de cat decent,iar la mana dreapta si cap avea o cate o vanataie. M-am uitat mai bine la el si am observat ca avea o lovitura destul de serioasa la cap.
Analizandu-l mai bine am vazut ca avea ceva scris pe piept.
Avea scris urmatoarele lucruri:
<< Un job bun,masina,o familie si fericire>>
Am ramas putin nedumerit. Acum chiar nu mai intelegeam deloc ce se petrece.
Putin mai incolo de el era o fata satena care mi-a atras atentia. Era putin diferita de restul fiindca era mai luminoasa la fata. M-am tarat incet pana aproape de ea.
Mi-am ridicat ochii si am privit-o. In clipa aceea,fata mea a incremenit,inima a inceput sa imi bata tare...iar ochii au ramas atintiti asupra ei.
Respira!!!
Am privit mai atent si da...chiar daca o facea foarte incet dar respira.
In momentul acela am simtit ca pot sa ma ridic.Am pus din nou ambele maini pe sol si dintr-o singura impingere am reusit sa ma ridic in genunchi.
Era atat de dureros incat am ametit prima data dar incet incet am incercat sa ma stabilizez.
Am atins-o usor pe fata. Apoi i-am luat pulsul.
Inima mea a tresarit cand am simtit prima bataie.Avea puls.Batea incet dar il simteam.
Nu stiam ce sa fac.Vroiam sa o trezesc cumva.Ma gandeam ca poate stie de ce eram aici si ce s-a intamplat.Pe moment ea,era singura mea sansa.
Am strigat usor catre ea : Hei...Hei.... Trezeste-te te rog!
Trezeste-te! Esti singura speranta a mea acum. Te rog!
Am incercat mai multe ore sa o trezesc dar in zadar. Parea cuprinsa de un somn adanc.
Am inceput sa plang. Pur si simplu nu imi venea sa cred ce se intampla. Nu stiam ce sa fac si unde ar trebuii sa ma duc.
Ma uitam in jurul meu si toti erau la fel de tacuti si incremeniti. Era o priveliste atat de dezolanta.
Obosit,trist si indurerat m-am culcat incet langa aceea fata asteptand si sperand ca in cele din urma sa se trezeasca.
Nu dupa mult timp de asteptat am simtit o miscare langa mine. Imediat am tresarit.
M-am intors catre ea si am observat ca misca din mana si din ochi. M-am ridicat imediat in genunchi , am prins-o de mana si i-am spus
Haide, Poti sa o faci! Am incredere ca te vei trezii! Te rog!
Incet incet a intredeschis ochii si s-a uitat la mine.
Cu o voce foarte inceata mi-a soptit:
Nu stiu cine esti,dar iti multumesc!
Eu i-am raspuns:
Nu ai de ce sa imi multumesti.Eu sunt cel care trebuie sa iti multumeasca fiindca ai reusit sa te trezesti.
Imediat m-a intrerupt si a zis:
Gresesti! Daca nu iti simteam inima ta batand langa mine nu as fi reusit niciodata sa ma trezesc. Ai stat aici si nu mai parasit cum au facut toti. Ai sperat,ai ramas si ai avut incredere ca ma voi trezii.Iti multumesc atat de mult!
In ochii mei imediat s-au adunat niste lacrimi dar nu le-am lasat sa cada fiindca nu vroiam sa vada asta.
Am ridicat-o incet de jos si am sprijinit-o de mine.
Era atat de slabita incat mi se parea ca pe mine nu statea nimic. Stand asa,am observat in departare 2 umbre care veneau catre noi. Pe masura ce se apropiau mi-am dat seama ca erau 2 caini negri. Nu,erau prea mari pentru niste caini. Imediat mi-am dat seama ca nu sunt nici pe departe caini ci mai degraba lupi.Aratau atat de inspaimantator. Blana lor era atat de neagra,zburilita si curgea parca un lichid din ea.Aveau ochii mari si rosii iar fata lor era plina de cicatrici. Labele lor lasau urme de sange pe unde calcau iar lanturile ce le aveau amandoi la labe scoteau un sunet infiorator.Am ramas incremenit vazand ca se apropiau de noi. Sau oprit la primul om ,au sarit cu o furie de nedescris asupra lui si au inceput sa il devoreze ca si cum nu ar fi manacat de mult mult timp.Sunetul oaselor care se sfarmau in dintii lor ma ingrozea atat de tare incat simteam ca asta e sfarsitul. Dar dintr-o data mi-am adus aminte ca nu sunt singur. M-am uitat catre fata pe care tocmai reusisem sa o trezesc.M-am uitat lung la ea apoi am luat-o langa mine si i-am soptit incet. Orice ai face inchide ochii si nu scoate nici un sunet. Tine-te de mine bine si nu intoarce capul in spate.
In timp ce lupii devorau una cate una din acele persoane,eu mi-am adunat toate puterile ,am luat in brate acea fata si cu toata durerea m-am ridicat in picioare.Dar din cauza durerii am scos un oftat si am atras atentia lupilor.Imediat acestia 2 au lasat totul jos din gura si au ramas atintiti cu privirea la mine.
M-au privit in ochi,iar eu la randul meu ii priveam in ochi.
Am inceput sa respir din ce in ce mai repede.
Se uitau la mine cu niste ochi mari,cu gura deschisa incat vedeam cum li se prelinge saliva si sangele pe blana in jos.
Cateva clipe bune am ramas pe loc si ne-am observat unii pe altii. Parea o eternitate. In momentul acela singurul meu gand era: Orice s-ar intampla trebuie sa salvez aceasta fata cu pretul vietii mele.
M-am intors cu spatele si am inceput sa alerg.Din ce in ce mai tare.La fiecare pas facut,fiecare miscare simteam cu oasele si muschii mi se rup in mii de bucati. Mi se parea ca nu inaintez deloc desi fugeam cat puteam eu de tare.
In spate auzeam zgomotul cumplit al lanturilor apropiindu-se. Voi reusii oare sa o salvez si sa supravietuiesc? Sau asta sa fie sfarsitul?
Am ramas fara cuvinte, cu ochii larg deschisi iar respiratia parca mi-a inghetat. Pe cerul intunecat al noptii, rasarite de nicaieri parca,miliarde de stele care mai de care mai stralucitoare si mai mari.Parca erau o armata bine organizata care inconjurau strategic imensa si mareata luna.
Era atat de minunat! Era parca o intreaga lume acolo sus. O alta dimensiune unde ma pierdeam cu privirea.
Toate acele stele se oglindeau in ochii mei iar luna ma facea sa imi aduc aminte de mine cand stateam la fereastra mea si o priveam cu gandul la o persoana iubita.
Ea a fost mereu pe cer cand plangem si a vazut mereu cat de mult sufeream. Dar in seara asta era diferit. Au inceput sa imi curga lacrimi si nu erau de tristete. Eram oarecum fericit ca aveam ocazia sa o vad din nou si ca imi amintea de clipele cand iubeam. Si era ciudat fiindca nu imi aduceam aminte cu durere ci cu placere.
In timp ce mintea mea se lasa usor cuprinsa de acest peisaj nocturn aceeasi voce de mai inainte a soptit catre mine spunandu-mi pe nume:
David! Dragul meu David...
,,Si in cel mai dens intuneric exista speranta. Ca aceste stele care sunt in numar imens pe acest cer intunecat,asa sunt si sperantele care tu le ai intr-o lume care pare ca se lasa inghitia de intuneric.Iar luna pe care tocmai o privesti e inima ta care straluceste in mijlocul acestor mici sperante." Dupa ce a spus asta vocea a tacut.
Ochii mei s-au umplut de lacrimi si am inceput sa plang incet.
Am inchis ochii si am adormit plangand
...
O adiere usoara de vant,o raza calda de soare m-au trezit usor din somn. Mi-am deschis ochii incet si am privit in jur
Se observa rasaritul soarelui la orizont care aducea cu sine inceputul unei noi zile.
Am inceput sa ma gandesc la tot ce se petrecuse noaptea trecuta.Oare a fost real sau doar am visat. In orice caz totul era schimbat. Eram sigur de un lucru.Azi era momentul sa incerc sa ma ridic cu toata puterea mea de jos. Eram decis sa nu mai raman o clipa acolo si sa incerc sa aflu cum am ajuns aici,ce e cu toti acesti oameni care sunt aici si ce se intampla de fapt?
M-am intors usor pe o parte si am inceput sa imping cu ambele maini pe pamant pentru a ma putea ridica. Era o durere insuportabila. Reusisem sa ma ridic putin dar am cazut din cauza durerii. Era de parca toate oasele din corpul meu erau rupte iar muschii parca erau plini cu cioburi de sticla care parca imi sfasiau din ei.
M-am intors si am inceput sa ma tarasc pe jos. Nu aveam de gand sa renunt desi simteam ca tot ce incercam sa fac era in zadar.
Incet incet am reusit sa ajung tarandu-ma langa o persoana de langa mine.
M-am uitat la ea. Era un baietel blond de vreo 12-13 ani. Avea ochii inchisi,fata palida imbracat saracacios iar in mana stanga avea o poza pe jumatate rupta.
L-am atins usor si i-am luat pulsul.
Nimic.Era rece si nu se simtea nici macar o bataie sau urma de viata in el. M-am uitat la mana in care tine fotografia.
I-am desfacut degetelele care erau incremenite cum tine acea fotografie si am luat-o.
In ea am vazut 3 persoane.O femeie si o fetita cam de-o varsta cu el.
Dar o parte din fotografie era rupta asa ca nu am reusit sa imi dau seama cine era a 3 persoana.
Totul era de neinteles.Eram atat de confuz. Nu stiam ce se intampla. I-am pus fotografia inapoi in manuta si am continuat sa ma tarasc la urmatoarea persoana.
Amintirile curgeau prin mine la fel ca o ploaie de vara. Intins pe jos cu ochii inchisi continuam sa ma gandesc cum am ajuns aici. Prietenii mei, unde sunt acum? Persoanele in care mi-am pus increderea si le-am aratat sincer iubirea mea...unde sunt toate?
Dintr-o data un gand imi taie prin minte si spulbera tot.
Imi deschid ochii speriat.
Incerc sa ma ridic,dar nu pot. Parca tot corpul imi era amortit si ma durea la cea mai mica miscare. Incerc din nou si din nou,dar nimic.
Parca ceva ma tinea acolo jos.
Nu aveam nici umpic de forta sa ma mai ridic.
M-am intors usor pe o parte si priveam. Atunci am observat ca langa mine era o multime de oameni care erau si ei culcati pe iarba fiecare intr-o pozitie diferita. Am intors capul in toate partile si erau peste tot. Era o priveliste destul de ciudata. Nimeni nu se misca. Toti parca erau morti. Incremeniti fara nici macar o urma de miscare.
Am inceput sa respir greu.
Mi-am ridicat ochii spre cer si am strigat cu glas tare : Nu vreau sa raman aici. Vreau sa pot sa ma ridic!
Am pus mainile pe pamant si am incercat sa ma ridic cu toata puterea mea dar ma durea asa de tare incat am cazut nici dupa cateva clipe care mi s-au parut o vesnicie,incercand sa ma ridic.
Pana la lasarea serii am incercat din rasputeri sa ma ridic dar in zadar. Corpul nu mai vroia sa ma asculte.
M-am intins cu fata catre apus uitandu-ma cum se scurgea lumina si ultima mea sansa de a ma ridica inainte de intuneric.
Cu fiecare clipa ce trecea,cu fiecare moment ce soarele disparea la orizont simteam cum inima mi-o ia in galop si cum ma curpindeau sentimentele de teama si durere.
Nu vreau sa sfarsesc aici.... nu asa,nu acum.Imi repetam cuvintele acestea in minte cu fiecare secunda ce trecea.
Intr-un final cand din soare se mai vedea doar o crampeie de lumina, mi-a curs o lacrima. Putina lumina ce se mai vedea s-a oglindit imediat in lacrima mea care imi strabatea obrazul rece.
In clipa aceea am simtit o caldura in interiorul meu si o voce inceata care m-a striga pe nume. Am deschis larg ochii crezand ca am doar o halucinatie. Apoi am auzit din nou acea voce cu o tonalitate joasa strigandu-mi numele. Chiar daca o auzeam foarte incet era atat de placuta si ma tinea treaz si atent la ea.
In cele din urma soarele a apus si s-a asternut o liniste de mormant.In jurul meu toti erau stana de piatra. Eu eram singurul care statea treaz si asculta vocea care din cand in cand ma tot striga pe nume si nu ma lasa sa inchid ochii iar. Nu simteam nici frigul nici durerea acum. Toata noaptea am stat exact acolo ascultand acea voce care imi striga numele atat de frumos parca ma chema catre ea,parca vroia sa imi aduc aminte cine sunt. In cele din urma noaptea nu mi s-a parut atat de lunga fiindca eram concentrat sa aflu cine ma striga si de ce.
La un moment dat vocea a tacut.
Mi-am intors capul si am privit in jur. Apoi m-am intors cu fata catre cer. Ceea ce am vazut m-a lasat complet fara cuvinte.
Singuratatea? Hmm, stateam intins pe spate, privind cerul albastru si observand norii mari si albi de pe el. Cu fiecare privire parca vedeam cate un lucru,cate o amintire in ei. Fiecare avea o alta forma si o alta marime dar toti ma faceau sa ma simt la fel de bine privindu-i. Imi aduceam in minte acest cuvant de singuratate si ma cuprindea un fior usor care se oprea undeva la nivelul mainilor mele. Am intins mainile spre cer si le priveam. Imi imaginam ca ating norii,ca formez imagini din ei pe care imi doream eu sa le vad dar eram constient ca asta se intampla doar in mintea mea. Si din nou,acel cuvant imi aparea in inima. Singuratatea! Multe persoane nu stiu ce insemna. Pentru foarte multi e doar un cuvant. Iar pentru cei care stiu,acest cuvant le face sa tresara fiecare particica din corpul si inima lor. De ce? Cum poate un simplu cuvant sa te faca sa tremuri si sa iti starneasca in tine niste emotii atat de puternice? Aici e ideea. Nu e un simplu cuvant. E real. Singuratatea o simtim,o traim si ne face sa ne simtim ori inutili ori respinsi. Stand asa si gandindu-ma la asta, la societatea de oameni si la cat de singuri se pot simtii unii chiar daca sunt incojurati de persoane ma vedeam pe mine. Ma vedeam asa de bine.Parca era pusa o oglinda in fata mea. Si am inteles ca doar asa poti ajunge sa ii intelegi pe altii. Daca te intelegi pe tine,daca te accepti pe tine,daca traiesti fiecare clipa ,gand si cuvant ce il spui,atunci ajungi sa intelegi sufletele oamenilor. Totusi, la mine era ceva diferit. Privind atent cerul si lasandu-mi imaginatia libera am realizat ca oamenii,la fel ca acei nori de pe cer nu raman pentru totdeauna. Vantul ii sufla mai departe, ii destrama si ii imparte in mii de zari. Asa ca,gandind putin mai bine...mi-am dat seama ca acel vant putea fi asemanat cu rautatile ce ii indeparteaza pe oameni unul de altul si ii imparte pe fiecare in alta parte. Si chiar si asa in mintea mea a aparut o noua intrebare. Dar de ce,noi oamenii ar trebuii sa fim ca acei nori? De ce sa nu fim asemanarea a altor lucruri mult mai stabile si trainice care nu se lasa duse incoace si incolo de vreo adiere de vant.
Am inchis ochii pentru cateva clipe. Ma durea. Vroiam sa nu mai deshid ochii vreodata si ma gandeam ca ceea ce vedeam cu ochii inchisi e viata mea fara nici un prieten adevarat. Singuratate, ce rece esti.La fel ca o briza rece de vant ce imi sufla prin par.
Am deschis ochii din nou mi-am adus din nou mainile in fata mea si ma uitam parca fascinat de ce poate un om sa faca cu aceste membre ale corpului sau. Poate sa aduca langa el ceva ce doreste sau poate sa respinga.Poate sa imbratiseze sau poate sa loveasca.Poate sa mangaie si sa aline sau poate sa faca rau si sa ucida. Gandindu-ma la asta,imi apropiam usor mainile de fata pana cand acestea au acoperit-o. Mi-am atins ochii apoi buzele si cu fiecare atingere ma gandeam la ce lucruri facem noi cu aceste parti din corpul nostru. Ochii. Ce minunatii putem vedea cu ei. Putem sa vedem persoana draga,putem sa savuram culori extraordinare si din simple priviri putem intelege asa de multe.
Buzele. Cu ele soptim vorbe dulci persoanelor pe care le iubim dar tot cu ele distrugem relatii cu altii. Cu ele sarutam persoana iubita dar tot cu ele o judecam apoi.
Incet,incet mi-am adus mainile pe langa corp si am atins iarba. In mintea mea se petreceau atat de multe lucruri, gand dupa gand, intrebare dupa intrebare,raspuns dupa raspuns si toate se petreceau cu o viteza extrem de mare.
Am inchis ochii din nou!
