Timpul sa plec a sosit!

A venit si acest timp in sfarsit. E un timp ce nu il asteptam chiar cu bratele deschise inainte. Inainte sa il inteleg si sa ii vad adevarata importanta. Pe drumul meu,inca de cand am fost mic am trecut prin diferite probleme. Am simtit si am cunoscut sentimente,stari si fapte pe care nu ar fi trebuit sa le stiu asa de devreme.Totusi daca atunci nu le intelegeam,acum sunt in deplina cunostinta de cauza si am inteles cauzele acelor lucruri intamplate. Toate au avut un sens si un scop indirect. M-au adus si m-au ajutat pe mine sa devin ceea ce azi sunt. Inainte eram singur. Nu aveam prieteni si sufeream.Pe masura ce invatam,cresteam,dobandeam experienta,incepeam sa inteleg cum stau lucrurile in lumea asta. Asa incet incet,din baiatul retras care suferea si nu avea prieteni am ajuns sa imi castig prietenii.Am ajuns si am atins acest obiectiv. Am ajutat de asemenea oamenii cum am putut. Am incercat sa le arat ca exista speranta inca. Si uite asa incet incet am devenit persoana care mi-am dorit inca de mic sa fiu...si anume,persoana diferita! Dar azi,a sosit acest timp si odata cu el plecarea mea.
Despre ce plecare e vorba? Nu,in nici un caz nu ma refer la o plecare in alta tara sau oras. E vorba de un alt drum. O alta cale pe care trebuie sa o urmez. E o cale la care aproape ca renuntasem. Pe aceasta cale,nu ma vor urma multi dintre cei pe care ii numesc prieteni. De asta stiu ca plec singur. 
E ciudat putin si ironic ,nu? Eu care eram inainte singur,am ajuns sa nu mai fiu si acum din nou sa pornesc pe o cale care ma aduce in punctul acela? 
Nu! De data aceasta,eu am ales aceasta singuratate. Nu o sa sufar fiindca am inteles ca pentru a ma putea cunoaste mai bine si a putea ajunge la un alt nivel in viata mea trebuie sa ma detasez de multe chestii care nu sunt tocmai bune. Aceste lucruri pot fi de diferite feluri,cum ar fi conceptii gresite,teorii false,pareri ,persoane si asa mai departe. Asa ca vroiam sa multumesc tuturor care au ramas pana in acest punct langa mine. Care in ciuda a tot ce s-a intamplat vreodata cu mine,nu m-au judecat,au incercat sa ma inteleaga si sa ma ajute cum au putut. Vreau sa va multumesc cu aceasta ocazie tuturor. De aici,voi continua pe cont propriu,nemaiavand nevoie de ajutor sau alte lucruri. Nu va mai trebuii sa va faceti griji sau probleme din cauza mea. 
De aici,drumul meu va incepe sa fie luminat. Las astazi totul in urma,clipe bune,clipe rele,momente si tot ce am trait. 
Ca sa ajung la scopul meu,cel real am inteles ca asta e calea. Multi nu ma vor intelege,ca de obicei dar e ok. M-am pregatit pentru asta. Cu aceste lucruri in minte si inima ,nu va spun un ,,adio" ci doar un ,,La revedere" 

Confesiuni

A trecut inca o vara.Inca o toamna. Si uite ca se apropie iarna. A trecut ceva timp de cand...de cand,ei bine...stii tu,de cand ai plecat. Nu pot sa nu imi aduc aminte acea scena in care erai in fata mea si ma priveai.
Eu cuprins pentru prima data de niste emotii ciudate,plangeam si speram in acelasi timp. 
A trecut intr-adevar timp de atunci..dar atunci lasa-ma sa te intreb: De ce in inima mea inca e atat de proaspata aceasta amintirie de parca ar fi fost ieri? 
In acele zile stiu doar ca ti-am spus niste cuvinte pe care inca le urmez si azi. Tot ce mai stiu acum e ca tu ai uitat tot,sau cel putin asta vrei sa faci. Stiu ca nu iti pasa si mai stiu ca nici nu mai putut intelege fiindca daca ai fi facut-o,in mod sigur acum ai fi fost in bratele mele. De multe ori nu ma inteleg nici eu pe mine,dar nu pot sa imi explic de ce nu vreau sa renunt la tine,la noi. Poate asa e inima mea. Poate asa sunt eu. Sau poate intr-adevar aceasta e iubirea adevarata. Poate intr-adevar e ceva divin. Ceva ce putea sa te salveze daca ai fi urmat-o. Zambesc! Stii de ce? Fiindca am putut iubii. Fiindca pot sa raman loial inca. Fiindca am cunoscut si simtit iubirea adevarata,ceva ce oamenii nu mai pot sa simta sau sa aiba. Tu ai simtit-o prin mine la fel. Nu ai avut cum sa ajungi sa o simti atat de bine intrucat ai plecat ,dar ceva,cat de putin ar fi fost...ai simtit. Nu stiu ce sentiment ti-a trezit in tine acel lucru dar se pare ca nu a trezit ceva intratat de puternic ca sa ramai. Au incercat oameni multi sa ma faca sa renunt la tine dar nu am facut-o. Au incercat evenimente sa distruga iubirea si nu au reusit. Chiar si timpul se va da batut incet incet. Toti au fost impotriva acestui lucru dar eu nu am vrut sa ii dau drumul. Il tin strans la piept si nu as vrea sa ii dau drumul desi deja mainile imi sangereaza. Nu vreau sa pierd asta inca o data. Stiu ca nimeni nu ar fi putut ajunge pana aici de aceea voi continua sa merg si mai departe,undeva unde chiar nimeni nu va putea ajunge. Iar acum daca acest titlu se numeste ,,confesiuni" chiar as dorii sa spun inca o data ce am pe suflet si anume,faptul ca Da,inca te iubesc. Nu am obosit,nu m-am plictisit si nici nu mi-am pierdut puterea de a o face. 
Ultima. Asta am spus. Ca vei fi ultima. Nu am promis de aceea e si mai important pentru mine. Am respectat niste simple cuvinte de ale mele spuse intr-un moment de sentimet profund. Eu iubesc in felul meu,am calea mea si nimeni niciodata nu va putea sa o faca cum o voi face eu. Fiecare suntem unici. Dar putini stiu sa iubeasca cu adevarat. 
Si azi,a mai trecut ca de obicei o zi fara tine si fara sa ne vorbim. Stiu ca nu mai pot sa iti spun acel te iubesc fiindca te deranjeaza si plus de asta nu are nici un rost daca tu...ei bine daca tu nu ma iubesti. Am sa scriu aici ce as fi vrut sa iti spun. 
Draga mea,sa ai mare grija de tine si te rog sa ai grija si la ce prieteni iti alegi. Daca vei ajunge sa iubesti inca o data pe cineva asigura-te ca acea persoana nu te va lasa niciodata. Asigura-te ca te poate iubii o viata si ca nu te va duce la rele. Incearca sa devii mai puternica pe zi ce trece pentru cei dragi ai tai. As vrea sa iti spun mult mai multe...dar e suficient pentru aceasta seara. Sa ai noapte buna si sa nu uiti ca ,eu, eu te iubesc mai mult decat oricine!

Iubirea adevarata e un pansament pentru ranile inimii

Astazi e o zi speciala. Astazi am aflat un secret. Un secret pe care daca oamenii l-ar stii iubirea lor ar creste si ar dura mult timp. E un secret care deschide calea fericirii. Inspirat de un prieten de-al meu,incet incet mi-am dat seama de acest secret. E atat de minunat incat chiar si oamenii care cred ca nu mai pot iubii,vor avea parte de iubire. Odata ce am aflat acest secret mi-am dat seama cat de mult am gresit in trecut.Cati pasi gresiti am facut in cautarea iubirii,singurul sentiment ce mi-l doream atat de mult dar pe care nu il primeam niciodata.Acest secret m-a eliberat. Sunt oameni care stiu acest secret si de aceea relatiile lor merg aproape perfect. Sunt oameni care se conduc pe baza acestui secret. Vrei sa stii si tu acest Secret?
Ei bine ti-l voi spune,fiindca vreau ca si tu sa fii fericit sau fericita stiind-ul si aplicandu-l.
Ca sa il intelegi voi incepe prin a-l ilustra. Iubirea,e la fel ca si un foc. Tu esti fauritorul lui. Tu ii aduci scanteia de viata si mai apoi depinde de tine daca il vei intretine sau nu.Daca il vei intetii sau din contra,stinge. Iubirea adevarata niciodata nu incepe cu lucruri mari cum nici un foc nu il poti aprinde direct folosind crengi si lemne mari. Un foc il aprinzi usor,prima data cu o foaie sau putina iarba uscata. Dupa care,atunci cand el incepe sa arda ii pui crengute mici care sa fie cuprinse de acel foc.In final pui tot ce ai mai bun pentru a face acel foc cat mai mare.E exact asa dragilor si cu iubirea. Aici am gresit mereu.Eu intotdeauna dadeam ce pot eu mai bun de la inceput...si niciodata nu aprindeam focul cum trebuie. Ardea putin dupa care se stingea neavand puterea suficienta de a arde.Secretul e sa ai rabdare si sa incepi cu putin,cate putin. Sa ai incredere in flacara care sa aprins. E cel mai frumos lucru cand simti pentru prima data caldura emanata fie numai si de o flacara mica.Da,iubirea adevarata se cladeste astfel si e la fel ca si un pansament pentru ranile inimii. Acest secret mi-a vindecat inima in proportii destul de mari. Acum ca il stiu,vreau sa il aplic in viata mea si sa astept cu rabdare persoana care va face acest foc sa devina din ce in ce mai mare.

O poezie speciala!

As dorii sa fac o paranteza referitor la tot blogul meu si sa postez acum una dintre poeziile scrise mie de catre un prieten scump si drag al meu. Am dorit din tot sufletul sa postez acest lucru pe blogul meu asa ca iata cum suna poezia...

Stiam ca vom fi prieteni,dar nu asa legati

Ne intelegem bine,de parca-am fi doi frati

Noi doi,unul de altul,vesnic incantati

Rezum in doua cuvinte,prieteni adevarati

Placerea de-a avea,un prieten ca si tine

Compar cu-ntepaturile a o mie de albine

Da,e dureros,dar este si frumos

Raman cu mierea de albine,mama ce gustos!

Ascuns dup-aparente,credeam la inceput

Ca esti un baiat simplu,nediferit ,dar NU!

Erai chiar picatura ce aducea schimbarea

Picatura cea mica ce schimba toata marea!

Umbrit de cei din jur,umbrit cu suferinta

Aveai nevoie disperata de-un prieten ca si Mita

Incerc sa iti ofer,ceea ce n-ai avut

De-acum o sa-ti ofer,din ce in ce mai mult

Tu stii si stiu si eu,la bine si la greu,

De suntem impreuna,va fi bine mereu

De-i soare,de-i furtuna sau viscol apasator,

Un lucru il stiu sigur,in tine-am ajutor

Esti diferit,putin ciudat si greu de inteles

Dar mie-mi place sa iti zic:,,Baiatul cel ales"

Am inceput sa scriu aici cam tot ce mi-a venit mie

Am incercat sa exteriorizez,sa pun totul pe hartie

Sper sa-ntelegi ca tot ce-am scris,este adevarat

Si te iubesc asa cum esti,minune de baiat!

Locul unde cineva se gandeste la tine,e acasa!

Norii grei de plumb se lasa in amurg aducand cu ei fulgi mari de catifea alba care cad catre pamant,parca dansand mirific un dans special,stiut doar de ei. Vantul incepe a-i purta de ici colo facand tot peisajul sa para dintr-un basm. Padurea cea inleminta,fara de frunze se lasa acoperia de aceasta panza de matase alba.Brazii, vesnicii strajeri ai acestor locuri raman mandrii purtandu-si culoarea cea verde.Dar si ei asteapta sa fie impodobiti de aceasta minunata panza alba cazuta din imensul si maretul cer. Din departari,intre dealurile cele albite se zareste o luminita portocalie care paleste usor printre copaci. Un fum se inalta usor din horn. O casa! O casa parca din povesti. O casuta din lemn asezata parca strategic intre aceste dealuri. Langa aceasta casuta parca uitata de lume se zaresc si doi caini care privesc si ei bucurosi jocul minunat al fulgilor de zapada. Mai sar dupa cate unul incercand sa il prinda,mai latra din cand in cand si se rostogolesc prin zapada moale. La geam,sta o fetita care abureste geamul usor,desenand mai apoi pe el diferite lucruri. Usor usor,ma apropii. O voce calda dinauntru o striga,iar fetita fuge cu un zambet larg de langa fereastra. 
Cu cat ma apropiu mai tare simt o mireasma de scortisoara,nuca si paine proaspata. Ma uit pe fereasta si iata... in tocul usii sta un batran cu o barba alba si cu parul alb parca nins de atata vreme. Cu o fata linistita,cu riduri fine si cu un zambet placut. Avea un pulover cu niste romburi si o chitara in spate.El tine in mana si o tava plina cu cozonac si turta dulce.Fetita merge si il imbrastiseaza,dupa care isi ia o felie de cozonac. Batranul paseste incet spre camera asezandu-se mai apoi pe un scaun balansoar de langa semineu. Puteam auzi cum trozneau lemnele care ardeau in el,si caldura placuta ce o emana. Isi scoate incet chitara dupa care isi pocneste degetele si striga pe cineva. Din cealalta camera vin inca doi copii,un baietel si o fetita. Cei 3 se aseza in fata semineului uitandu-se cu ochii mari la chitara si asteptand spectacolul. 
Batranul incepe sa cante. Sunetul corzilor imi incalzea tot corpul. Cateva lacrimi au dat curs emotiilor simtite.Ma uit si ascult atent. Apoi intr-o fractiune de secunda imi aduc aminte de tot. Acel batran...aceasta casa,acei copii. Tot ce vad,tot ce simt face parte din mine. Sunt eu. Sunt eu cu cei trei nepotei ai mei. Atunci inchid usor ochii lasand ca fulgii reci de zapada sa imi atinga fata. Locul acesta e casa mea. Locul unde inca cineva se mai gandeste la mine. Imi deschid ochii si privesc inca o data. Batranul zambea uitandu-se la mine de ceva timp. Am inceput sa plang de fericire si am disparut printre fulgii de zapada devenind una cu ei si lasandu-ma purtat de vant peste dealuri,campii si rauri. Eram in sfarsit liber. Liber fiindca mi-am implinit visul.

Am puterea inca sa cred in tine!

Uita-ma aici. Trecut prin ploi si furtuni,suferinte si multe lacrimi.Dureri si probleme.Si totusi,uita-ma ca sunt inca aici. Am fost candva cu multi pe langa mine,dar din pacate unii sau pierdut pe drum,altii nu au rezistat atat si s-au oprit iar majoritatea au plecat de bunavoie. Dar eu....eu de ce am ajuns aici? Asta te intrebi nu-i asa? De ce eu? 

Stii...am stat si m-am gandit de multe ori la asta. Nici eu nu am gasit un raspuns pana acum. Pentru mine acest drum si acea destinatie erau pur si simplu mult prea importante decat ceea ce sufeream pe moment pentru ele. Erau o nimica toata cand ma gandeam ce ma asteapta la capat. Totusi nu gaseam un raspuns mai bun. De ce nu renuntam,cand toti o faceau?De ce nu m-a opream cand deja ma durea prea tare? De ce ma ridicam mereu si mereu stiind ca voi cadea din nou? 

Ceilalti ma priveau cu mila sau cu dispret si incercau bine intentionati sa ma opreasca. Imi spuneau ca nu are rost. Imi spuneau sa renunt. Imi spuneau sa devin nepasator ca sa nu mai sufar. Era simplu. Prea simplu. 

Nu are rost? Sa renunt? Sa devin nepasator? 

Aceste intrebari imi umpleau mintea si ma faceau intr-un fel sa sufar mai tare gandindu-ma la ele. 

Ma uitam la mine si ma gandeam de ce am ajuns in punctul asta. De ce sa renunt acum,de ce sa devin nepasator cand mi-a pasat atat de mult? Nu as fi cu nimic diferit de restul daca as face asta.Visul meu...era sa fiu diferit. In acea zi,mi-am amintit tot. Mi-am amintit de mine. Ma vedeam ca prin ceata,un copil mic care dorea cu atata putere sa fie diferit de ceilalti. Vedeam lacrimile fierbinti din ochii mei in ziua in care priveam dintre jucariile de plus acea scena dintre parintii mei. Da,in acea zi mi-am amintit tot. Si asta mi-a dat puterea de a ma ridica inca o data. Asta mi-a dat puterea de a fi sigur pe mine in ceea ce vreau sa fac si sa devin. Asta m-a ajutat sa nu dau ascultare vorbelor oamenilor care incercau sa ma faca sa renunt. Am pierdut oameni.Da ,stiu bine cum e sa pierzi. Si ce daca? Eu am inca incredere in acele persoane. Am puterea inca sa cred ca se pot schimba. Am puterea sa cred inca in iubire. Am puterea sa cred in mine. Chiar daca timpul trece eu imi dovedesc mie insumi in fiecare zi ca un om poate ramane cu aceleasi sentimente chiar si dupa ce anii trec. Iubirea e nemuritoare. Sperantele sunt la fel. Eu nu am de gand sa ma schimb. Voi ramane acelasi Eu...chiar daca timpul trece si se zice ca ne schimba pe toti. Ei bine,timpul e un prieten bun care ma ajuta sa ma pot schimba in mai bine. Se zice ca pozele pastreaza oamenii si amintirile la fel. As vrea ca viata mea sa fie traita la fel ca in niste poze. Pot face asta??? Pot. Nu pot surprinde unele momente la infinit sau sa le am exact asa mereu langa mine dar pot face ca un moment ca acela sa devina un infinit pentru mine.Sa ramana in inima mea la fel mereu si mereu. Asa reusesc sa ma bucur. Sa ma bucur de momente si sa tin oamenii in inima mult timp exact asa cum i-am cunoscut. Sunt atatea lucruri pe care vreau sa le impartasesc dar efectiv sunt prea multe si se petrec cu o viteza uluitoare. Cam atat despre acest drum al meu,parcurs de mine la fel ca si un lup singuratic,mereu cautand o haita in care sa sa pot sa imi deschid sentimentele profunde. Pana atunci...pana cand acest lucru se va intampla,eu raman pe drumul meu si...a da...era sa uit, voi avea si am inca puterea sa cred!