Am intrat in camera mea,inchizand usa dupa mine.
M-am asezat si am izbucnit in lacrimi. Lacrimi ce nu se vedeau inca pe fata sau in ochii mei dar care imi topeau inima si o faceau sa se scufunde intr-un ocean de nepasare si uitare totala.
Incet incet,parca luptand cu mine insumi sa nu iasa la iveala,au aparut si primele lacrimi adevarate. Azi a fost o zi destul de rea. Nu ca nu as mai fi avut si altele poate mai rele.Dar azi am simtit sentimente noi. Azi,am simtit cum mor.
Am trecut prin atatea si credeam ca am ajuns atat de puternic incat nimeni si nimic nu ma pot atinge. Totusi se pare ca sufletul meu era de alta parere.Azi...chiar ma gandeam la sinucidere.Eu..., stiu ca nu e ok sa vorbesc despre asta dar ,azi asta am simtit cu adevarat. Nu mai am nici un rost in viata asta. Oricat de multe lucruri bune as incerca sa fac,ma simt pierdut. Nu mai am nimic si nu e prima data cand mi se intampla. Dar de data asta o simt si o traiesc diferit.
Fericit? Nici pe departe. Traiesc inconjurat de oameni care nu ma inteleg ,care nu ma pot ajuta cu nimic. Sunt o persoana care a luptat pentru a nu fi ceea ce sunt de fapt. Am respins mereu si mereu si nu am acceptat ceea ce sunt. Faptul ca sunt o persoana asa de slaba. Nu am vrut sa accept asa ca am luptat cu toti,cu toata lumea si toate viciile. Am incercat sa imi fac prieteni,sa incerc cat mai multe lucruri posibile,sa am multe hobby-uri si pasiuni,sa fiu extroverit sa incerc sa imi schimb toata viata.
Dar in cele din urma esuez in orice. Multi vad partea plina a paharului si ma vad pe mine ca un erou. Ma apreciaza si cred ca eu sunt cel mai bun. Dar se inseala toti. Nu sunt bun,nu sunt de apreciat,nu sunt deloc cum cred ei. Sunt doar o ruina,o umbra a trecutului de care multi ar vrea sa scape. Sunt o persoana care in cele din urma,ar fi fost mai bine daca nu s-ar fi nascut. Imi pare rau dar scriu aceste randuri intr-un moment profund de slabiciune. Sunt o persoana nasoala,sunt persoana ce nu merita nimic fiindca nu am nimic de oferit. Am pierdut atatea in viata mea. Stiu ca o sa mai urmeze inca pe atat dar simt ca nu mai pot rezista.As fi vrut sa fie cineva care sa fie aici. Uneori as fi vrut ajutor. Dar cine sa ma ajute cand ei nu se pot ajuta pe ei insusi? Pana si Dumnezeu m-a parasit. Am ramas cu mine insumi. Dar si pe mine ma voi pierde. Sunt mai aproape de esec cum nu am fost niciodata. Nu cred ca mai exista vreo cale care sa imi fie aratata si sa scap. Imi pare atat de rau pentru tot ce am facut rau pe acest pamant. Ma doare cand stiu ca puteam fi mai bun de multe ori si as fi putut evita multe pierderi inutile si suferinte.Imi pare rau ca nu am putut ramane mai mult pe acest pamant. As fi vrut sa vad cu proprii mei ochi cum oamenii pe care am incercat sa ii ajut,ajung la salvare. Dar pe cine sa salvez cand eu nu ma pot salva pe mine?
Sunt un esec total. Nu am fost bun niciodata la nimic iar la tot ce am fost ,,bun" sau cum credea lumea ,era doar din simplul fapt ca am luptat din greu sa le pot realiza.Da,azi cu siguranta am murit. Am murit pentru toti iar acum ma agat de o ultima persoana si anume ,,eu". Am ramas doar eu. Singur,ranit,indurerat,bolnav,sleit de toate puterile si obosit de toti si toate.Nimeni nu poate sa mai stearga aceasta durere.
Imi pare enorm de rau pentru tot ce am facut. Imi urasc faptele atat de mult. Imi urasc si dispretuiesc slabiciunea. Urasc faptul ca sunt o persoana asa. Urasc ca ma pierd acum....cand stiu ca am luptat atat. Urasc ca pierd!!!
Fara Dumnezeu,in viata niciodata nu o sa reusiti. Eu am realizat asta prea tarziu. Schimbati-va cat mai aveti timp. Renuntati la rautate si la tot ce e de comndamnat. Luptati,luptati ,fugiti si agatati-va de viata. Eu am pierdut!
Voi mai aveti o sansa. Asta e calea.
Calea cea mai stramta ,cea mai grea ,cea mai plina de obstacole e de fapt calea catre succes si adevarata fericire. Salvati-va va implor!!! Eu sunt ca si mort deja si nu mai exista nimeni care sa poata strabate atata drum inapoi pentru cineva ca mine...care nu mai poate inainte. Imi pare rau ca am dezamagit pe toata lumea care isi punea increderea in mine. Imi pare mai rau ca m-am dezamagit pe mine. Si cel mai rau imi pare ca am dezamagit singurul meu prieten adevarat si anume,pe Dumnezeu......
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu