As vrea sa stiu...

 Am atatea lucruri de spus si nu stiu cu care as putea incepe. In ultima perioada ma gandesc tot mai mult la trecutul nostru. Inainte, nu lasam nici o zi sa treaca fara sa ma gandesc la tine. Dar acum aceste amintiri si ganduri sunt din ce in ce mai intense. Pe zi ce trece, recitind conversatiile cu tine, ascultand piesele scrise de mine, dedicate tie si privind pozele care parca imi vorbesc ,trecutul nu mai pare a fi trecut ci mereu e readus in prezent si il simt atat de ,nu stiu...atat de real. Nu am mai vrut sa iubesc pe nimeni. Nu am mai putut. Atunci cand as vrea sa o fac de fapt ...parca nu vreau cu adevarat. In ultima perioada am ajuns la ideea ca probabil iubirea nu e pentru mine. Cred in ea si pana in prezent a ramas cel mai puternic si real sentiment pentru mine, dar nu mai cred ca unuia ca mine ii va fi daruit vreodata. Si am multe motive sa cred asta. In fine, nu despre asta vroiam sa scriu acum. Vroiam sa scriu despre  tine. Acest blog a devenit un adevarat monolg si in acelasi timp un dialog cu tine in mintea mea. Stiu ca ma cunosti. Stii ca as avea prea multe de spus daca ar fi sa vorbim si ca nu m-as putea rezuma la ceea ce scriu acum aici. Nu te-am uitat sa stii. Nu te voi uita niciodata. Mai tii minte conversatiile noastre? Sunt si vor ramane ceva ce nimeni si nimic nu va putea sa creeze vreodata. Ele raman specialul care te-a caracterizat pe tine, pe noi si nu numai. Cate s-au intamplat in trei ani deja. As vrea sa stam undeva afara iarna asta, cu niste bauturi calde si sa iti povestesc tot. Ti-as spune cat de greu mi-a fost de cand ai plecat. Ti-as spune cate am invatat si am inteles. Dar mai presus de toate, ti-as marturisii din nou ,la fel ca prima data, cat de mult te pot iubi. Ti-as lua de data asta eu, mainile si te-as privi lung si intens. Apoi as astepta sa imi vorbesti tu. As asculta cum nu am facut-o vreodata. Oh...stiu ca sunt vise dar stii inca eu cred ca ele ar putea deveni realitate. Esti o persoana minunata pentru mine fiindca eu nu am renuntat niciodata la ceea ce esti tu in strafundul inimii tale. As vrea sa stiu ,daca esti bine. As vrea sa stiu acum...daca esti fericita. Chiar as vrea sa stiu asta atat de mult. 

Te voi iubi mereu!

     Se spune ca poti schimba pe cineva,iubindu-l. Se spune ca iubirea nu moare niciodata. Si da,sunt adevaruri de necontestat nu doar simple cuvinte. Ceea ce eu am avut si am pierdut m-a facut sa cred si mai mult in aceste lucruri cu toate ca stiam ca sunt adevarate si inainte de asta. Dar altfel intelegi si vezi lucrurile cand treci chiar tu prin asa ceva. Asa ca urmatoarele cuvinte ce am sa le spun,am sa le spun ca si cum persoana iubita ar fi in fata mea si i-as vorbi chiar ei. Sunt ultimele mele cuvinte ce nu am reusit sa i le zic niciodata inainte sa plece. 

      Nu stiu unde am gresit,sau unde ai gresit. Nu stiu daca gresela e a mea sau a ta sau daca e a amandurora. Dar stii ce? Nu cred ca asta e important. Cine a gresit sau cine nu, fiindca in ceea ce am fost noi vreodata,amandoi impreuna,eu cred ca nu a existat acest termen. Eu am vazut o galaxie intreaga in fiintele noastre atunci cand se tineau de mana ,seara pe banca. Am vazut ceea ce pot numi perfect intr-o lume imperfecta. Si da,poate tu nu ai vazut la fel ca si mine, dar stiu ca ai simtit-o. Erai acolo. Eram acolo. Priveai cu acei ochi mari ai tai tot ce iti spuneam si stiu ca intelegeai. Pentru prima data in viata ta incepeai sa intelegi ceea ce esti cu adevarat in interoriul tau. Nimeni nu mai poate vedea de acum ce esti tu cu adevarat in inima ta la fel cum am vazut eu fiindca la nimeni nu o sa te mai deschizi cum ai facut-o in fata mea. 

Erai tacuta. Dar tacerea ta imi vorbea mereu. Cand te rugam sa imi raspunzi nu o faceam fiindca nu intelegeam ce simti sau gandesti ci pentru ca voiam sa iti aud vocea. Imi placea orice exprimai pe acel ton al tau bland. Imi placea cand radeai. Ma faceai sa ma simt extraordinar desi recunosc ca nu iti aratam asta mereu. Poate eu eram cel mai inchis in mine dar sa stii ca eram fercit alaturi de tine. Si nu era dependenta in nici un caz dar pana si prezenta ta imi aducea liniste,atunci cand te vedeam ca te simti bine cu mine. Am ajuns sa cunosc iubirea in cea mai detaliata parte. Te vedeam ca pe un cadou si nu ca pe ceva de care sa ma folosesc sau sa profit. Te respectam enorm. Tot ce voiam de la tine era sa stiu ca ma iubesti cu adevarat asa cum imi spuneau ochii tai cand te uitai luung la mine. Sunt multe lucruri pe care aveam sa ti le zic dar ar dura prea mult. Te cunosc si te inteleg cum nu o va face nimeni si asta e datorita tie. Fiindca ti-ai deschis inima in felul tau in fata mea si ai avut incredere. Pentru asta vreau sa iti multumesc enorm. Mai lasat sa vad dincolo de tot. Inima ta era asa de sincera si plina de sperante. Iti multumesc ca mai lasat sa fac parte din ea. Nu stiu ce vei face de acum inainte si cum iti vei folosi viata. Nu stiu daca o sa iei drumul gresit din nou. Ma durea cand te vedeam ca iti faci rau si asta era doar fiindca te iubeam dar nu as fi plecat de langa tine. Ti-am inteles frica. Iti era frica sa nu ma pierzi din cauza asta. Vicii si chestii care pareau sa nu le ai sub control total atunci. De asta mi-ai cerut si acel timp. Stiam tot. Nu aveam de gand sa te parasesc nici macar cu toata neincrederea si frica asta ce o aveai. Avem de gand sa ma folosesc de toata energia mea si toata putere mea sa te pot sustine. Stiu ca vroiai sa o faci pe cont propriu dar nu mai lasat sa iti spun niciodata unde duce acel gand. Nimeni nu poate face nimic pe cont propriu si nu e bine acest mod de a gandi. In primul rand te face sa fii o persoana egoista ceea ce tu nu erai. In al doilea rand ,fara sa vrei ii dai la o parte pe cei care tin cu adevarat la tine si vor sa te ajute. Suntem oameni.Nu am fost creati sa fim singuri sau sa ne descurcam singuri. Suntem creati cu nevoia de socializare,cu nevoia de a avea prieteni,de a simti o imbratisare sau o mangaiere calda. Eu eram ajutorul tau. As fi facut orice sa nu ne pierdem unul pe altul. Nu stiu ,chiar nu stiu ce cale vei alege sau ce vei face de acum inainte. As fi vrut sa fiu acolo si sa iti vad ochii,sa iti ascult tacerea si apoi sa iti raspund..dar din pacate lucurile stau altfel. Dar vreau sa stii acest lucru. Orice vei deveni,orice vei face in lumea asta, eu,nu voi uita niciodata cine esti tu cu adevarat in adancul inimii tale. Acolo va fi mereu persoana de care eu m-am indragostit. Acolo esti TU cea adevarata!  Si orice cale vei lua de acum incolo, sa nu uiti ca eu,Te Voi Iubi Mereu!!!

Ziua in care am simtit ca mor!

Am intrat in camera mea,inchizand usa dupa mine.
 M-am asezat si am izbucnit in lacrimi. Lacrimi ce nu se vedeau inca pe fata sau in ochii mei dar care imi topeau inima si o faceau sa se scufunde intr-un ocean de nepasare si uitare totala.
 Incet incet,parca luptand cu mine insumi sa nu iasa la iveala,au aparut si primele lacrimi adevarate. Azi a fost o zi destul de rea. Nu ca nu as mai fi avut si altele poate mai rele.Dar azi am simtit sentimente noi. Azi,am simtit cum mor.
Am trecut prin atatea si credeam ca am ajuns atat de puternic incat nimeni si nimic nu ma pot atinge. Totusi se pare ca sufletul meu era de alta parere.Azi...chiar ma gandeam la sinucidere.Eu..., stiu ca nu e ok sa vorbesc despre asta dar ,azi asta am simtit cu adevarat. Nu mai am nici un rost in viata asta. Oricat de multe lucruri bune as incerca sa fac,ma simt pierdut. Nu mai am nimic si nu e prima data cand mi se intampla. Dar de data asta o simt si o traiesc diferit. 
Fericit? Nici pe departe. Traiesc inconjurat de oameni care nu ma inteleg ,care nu ma pot ajuta cu nimic. Sunt o persoana care a luptat pentru a nu fi ceea ce sunt de fapt. Am respins mereu si mereu si nu am acceptat ceea ce sunt. Faptul ca sunt o persoana asa de slaba. Nu am vrut sa accept asa ca am luptat cu toti,cu toata lumea si toate viciile. Am incercat sa imi fac prieteni,sa incerc cat mai multe lucruri posibile,sa am multe hobby-uri si pasiuni,sa fiu extroverit sa incerc sa imi schimb toata viata. 
Dar in cele din urma esuez in orice. Multi vad partea plina a paharului si ma vad pe mine ca un erou. Ma apreciaza si cred ca eu sunt cel mai bun. Dar se inseala toti. Nu sunt bun,nu sunt de apreciat,nu sunt deloc cum cred ei. Sunt doar o ruina,o umbra a trecutului de care multi ar vrea sa scape. Sunt o persoana care in cele din urma,ar fi fost mai bine daca nu s-ar fi nascut. Imi pare rau dar scriu aceste randuri intr-un moment profund de slabiciune. Sunt o persoana nasoala,sunt  persoana ce nu merita nimic fiindca nu am nimic de oferit. Am pierdut atatea in viata mea. Stiu ca o sa mai urmeze inca pe atat dar simt ca nu mai pot rezista.As fi vrut sa fie cineva care sa fie aici. Uneori as fi vrut ajutor. Dar cine sa ma ajute cand ei nu se pot ajuta pe ei insusi? Pana si Dumnezeu m-a parasit. Am ramas cu mine insumi. Dar si pe mine ma voi pierde. Sunt mai aproape de esec cum nu am fost niciodata. Nu cred ca mai exista vreo cale care sa imi fie aratata si sa scap. Imi pare atat de rau pentru tot ce am facut rau pe acest pamant. Ma doare cand stiu ca puteam fi mai bun de multe ori si as fi putut evita multe pierderi inutile si suferinte.Imi pare rau ca nu am putut ramane mai mult pe acest pamant. As fi vrut sa vad cu proprii mei ochi cum oamenii pe care am incercat sa ii ajut,ajung la salvare. Dar pe cine sa salvez cand eu nu ma pot salva pe mine?
Sunt un esec total. Nu am fost bun niciodata la nimic iar la tot ce am fost ,,bun" sau cum credea lumea ,era doar din simplul fapt ca am luptat din greu sa le pot realiza.Da,azi cu siguranta am murit. Am murit pentru toti iar acum ma agat de o ultima persoana si anume ,,eu". Am ramas doar eu. Singur,ranit,indurerat,bolnav,sleit de toate puterile si obosit de toti si toate.Nimeni nu poate sa mai stearga aceasta durere.
Imi pare enorm de rau pentru tot ce am facut. Imi urasc faptele atat de mult. Imi urasc si dispretuiesc slabiciunea. Urasc faptul ca sunt o persoana asa. Urasc ca ma pierd acum....cand stiu ca am luptat atat. Urasc ca pierd!!! 
  Fara Dumnezeu,in viata niciodata nu o sa reusiti. Eu am realizat asta prea tarziu. Schimbati-va cat mai aveti timp. Renuntati la rautate si la tot ce e de comndamnat. Luptati,luptati ,fugiti si agatati-va de viata. Eu am pierdut!
Voi mai aveti o sansa. Asta e calea. 
Calea cea mai stramta ,cea mai grea ,cea mai plina de obstacole e de fapt calea catre succes si adevarata fericire. Salvati-va va implor!!! Eu sunt ca si mort deja si nu mai exista nimeni care sa poata strabate atata drum inapoi pentru cineva ca mine...care nu mai poate inainte. Imi pare rau ca am dezamagit pe toata lumea care isi punea increderea in mine. Imi pare mai rau ca m-am dezamagit pe mine. Si cel mai rau imi pare ca am dezamagit singurul meu prieten adevarat si anume,pe Dumnezeu......      
    

Călătorie spre inimă

Inimă,îți aduci aminte? E puțin nostalgic acest moment și în același timp îmi trezește în mine o stare de melancolie.
 Nu am vorbit de mult timp. Am fost atât de prins cu noile lucruri ce s-au intâmplat încat părea că am uitat complet de tine. Dar nu e așa. Nu am uitat nici o clipa. De asta acum,când încep să îmi amintesc mă cuprind aceste stări. Am trecut prin așa de multe încercări și probleme împreuna. Ai suferit mereu alături de mine și mereu ai rămas singura care avea încredere pâna la capat în mine. Îmi redai mereu și mereu puterea de a putea vedea lucrurile și din alte unghiuri. Știu că te-am făcut să suferi mult și nu știu de câte ori,de acum încolo o voi mai face-o.Te-am mințit de atâtea ori că va fi bine iar în final totul se distrugea. Am greșit mult față de tine și față de Dumnezeu,cel care mi te-a dăruit. Nu am înteles pe deplin cum funcționeaza această putere a ta de a mă ierta mereu și mereu. Apoi mi-am dat seama că fiind una cu tine acest lucru e posibil. Dacă eu nu pot să mă iert pe mine însumi de greșelile ce le fac,cum pot să mai progresez? E logic. Și chiar de tu,inimă, mă vei condamna mai mult decât trebuie,nu uit că Dumnezeu e mai mare decât tine inimă. Dar nu de asta am venit să vorbesc cu tine. Am venit să rup acest așa zis blestem dintre noi. Vreau să încep prin a face primul acești pași pentru a ajunge la tine. Nu uit că din tine inimă,vin sentimentele mele cele mai sincere și pure,curate ca lacrima și nepătate de vreun alt fel de gânduri. Dar mai știu că tot din tine,vin și cele mai sumbre și negre sentimente. De aceea sunt aici. Să încep să lupt pentru a nu mai lăsa astfel de sentimente să iasă la iveala. Să te scap de aceste poveri. Am încercat să îndepartez orice urmă de ură din tine ca să pot ajunge la un nivel și mai înalt. Probabil că lumea nu poate crede așa ceva. Cum adică să scapi de toată ura ? Nu se poate așa ceva. Asta e concepția lor și cât de greșită poate fi.Ei nu pot vedea mai departe fiindcă au încă acea ură în inima lor. 
Ei nu pot auzi strigătul disperat al inimii lor ce îi imploră în privința acestor sentimente negative. Totuși,exista și speranță.
Nu e nimic pierdut încă la fel ca și in cazul meu. Așa că pornesc în această călătorie în adâncul inimii mele ca să găsesc și mai multe lucruri ce pot fi schimbate în bine,iar de găsesc lucruri bune,să le fac și mai bune. Așa că ăsta, e doar începutul dragii mei.