E liniste. Poate prea multa liniste.
Privesc spre cer...apoi incet incet,imi cobor privirea spre raul ce curge prin fata mea. Ma uit si imi odihnesc privirea in apa acestuia in care batea soarele facand sa para ca duce cu el mii de diamante stralucitoare.
Inchid ochii. In mintea mea gandurile veneau si plecau cu o viteza uluitoare.
Deschid ochii si privesc din nou spre cer aducandu-mi aminte de toate clipele cand am venit aici singur si depanand amintiri fie ele bune sau rele. Apoi usor pe fata mea se scurg cateva lacrimi. Imi aduceam aminte cum plangeam candva si cata durere am simtit. Si privesc din nou spre rau. Cum apa acestuia curgea incet printre pietre ducand parca durerile mele departe odata cu el.
Atunci imi amintesc. Imi amintesc de ea. Si zambesc usor.
Imi amintesc cum am cunoscut-o si cum am promis ca nu o voi lasa.
Imi amintesc ziua in care am simtit durerea ei...si am comparat-o cu a mea.
Stiu ca din ziua aceea eu nu m-am mai simtit atat de singur.
Si da,era ceva special la ea. Nu stiu ce,dar de fiecare data cand o vedeam ,o ajutam sau pur si simplu vorbeam cu ea,plecam acasa zambind.
Era ceva ce nu simtisem de mult timp. Credeam ca pierdusem acele sentimente pentru totdeauna.
Dar mi-am dat seama ca ele erau aici in inima mea asteptand pline de rabdare o astfel de persoana.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu