Impuls

 Iubire,de te-aș fi-nțeles

Acum trei ani de zile,

Poate că alt drum aș fi ales

Unde tu, n-ai fi cu mine.

♦

Știu că prea mult mi-am dorit

Pe scena ta să-mi găsesc locul,

Și în teatrul tău cu flori

Eram păpușa iar tu,ventrilocul.

♦

M-ai dus pe culmi de munți înalți

Prefăcându-mi-te o cunoscută,

Și mai făcut ușor să sar

Crezând că mi-ai dat, parașută.

♦
Erai un trandafir sublim
N-aș fi crezut, că ai ascunde
În trupul tău plăpând și slab
Un spin, în inimă pentru a-mi pătrunde
♦
Plin de răni și cicatrici
Aleg să plec din a ta lume
Căci atâta timp cât sunt aici
Vei continua să îmi spui glume.
♦
M-am săturat de fantezii
Iluzii ,vise și tot ce-ai oferit
Nu mai suntem niște copii
Să visăm la infinit.
♦
Am pierdut deja o dată
Ce am prețuit mai mult
Și un glas de alta fată
Nici n-am vrut, ca să ascult.
♦
Ai încercat de multe ori
Din nou în inimă să îmi pătrunzi
Și te-am lăsat să intri sigur
Așteptând să te scufunzi
♦
Ai văzut câtă durere, 
Mii de lacrimi sunt în ea
In zadar ai incercat tu
Să oprești stingerea sa.
♦

Aceste lucruri fiind spuse
Mă-ndrept ușor, către sfârșit
Unde tu, dragă iubire
În inimă, vei fi murit.

Anul in care voi straluci din nou!

 Incet,ma apropiu tot mai mult de scopul meu final. Am inceput sa ma misc chiar daca e destul de incet. Pornirea e cea mai grea intotdeauna. Dar eu ma cunosc. Stiu ca odata ce pornesc,nimeni si nimic nu ma mai poate opri. De fapt singurul care poate sunt eu insumi,insa de data asta tot ceea ce insemn eu, e de acord cu mine si lupta in sensul in care ma indrept. M-am tot gandit mult la trecut. La cine eram si cum eram. Cel din trecut cu toate ca suferea,era puternic. De ce era puternic? Ce reuseam sa fac atunci si greseam acum? M-am gandit mult si am analizat aceste lucruri. Apoi am observat toata traiectoria si intorsatura pe care a luat-o viata mea. Am stat si meditat asupra multor decizii si actiuni din trecutul meu. Multe dintre ele as spune ca au fost bine intemeiate si aveam si motive bune. Dar totusi traiam in umbra durerii si nu as fi putut vedea niciodata adevarul. Am refuzat multe persoane care, aveau sa zicem asa cate o parte din adevarul pe care eu il cautam. Au incercat sa ma ajute cum au putut...dar din cauza depresiei si suferintei nu puteam sa le vad sau aud. Efectiv nu as fi reusit sa le aud niciodata. Cei care au ajuns in depresie vor intelege aceste cuvinte la adevaratul lor sens. Restul care au studiat doar despre ea si spicuiesc cate ceva din ce inseamna depresia nu vor intelege pe deplin la ce ma refer si am simtit. Depresia nu e doar o stare de moment sau spirit care trece odata ce problemele se rezolva sau nu mai sunt atat de apasatoare. Depresia e o boala in adevaratul sens al cuvantului. E boala sufletului. Eu o numesc boala celor tacuti. Prea multa durere inchisa si tinuta in interior fara a vorbi despre ea,fara a o impartasi cu cineva care sa te inteleaga se transforma cu timpul intr-o stare generala de a simti si vedea lucrurile ca fiind deprimante,fara sens,dureroase,iar lista ar putea continua. Ca sa poti sa iti revii trebuie sa lupti doar cu tine. Trebuie sa ajungi tu singur la adevar,fiindca asa cum spuneam mai sus,persoanele care sufera deja de depresie nu mai au capacitatea de ai auzi pe cei din jur care vor sa ii ajute. Nu ca nu ar vrea. E ca nu mai pot. Aici intr-adevar exista ,,nu pot" fiindca e vorba de o boala. E exact ca si cum ai fi intr-un scaun cu rotile pentru ca te-ai nascut cu o problema de sanatate. Nu e ca nu vrei sa te ridici...e ca nu poti sa o faci. Depresia e la fel. Totusi in cazul ei,mai exista speranta. Nu vreau sa fac discriminare dar doar cei cu adevarat puternici mai reusesc sa scape din ea. Si sa stiti ca si ei vor mai avea sechele si urme ale depresiei uneori. Iar cand ma refer la oameni puternici ma refer de fapt la oamenii slabi care lupta sa isi depaseasca conditia si astfel au un scop bine definit in mintea si inima lor.Acest lucru ii face puternici. Oamenii care lupta pentru o cauza cu adevarat nobila si al caror suflet e pur. De asta niciodata cei care au un suflet rau nu vor reusi sa vada adevarata fericire sau sa iasa din acest intuneric al depresiei. Ca sa poti invinge si sa iesi invingator cu aceasta boala,trebuie mai intai sa te invingi pe tine ca om. Sa iti distrugi din caracter tot ce e stricat si rau. Sa invingi ura si sa iti umpli acel gol pe care depresia il creeaza in interior cu iubire. De unde iubire? Doar din ceea ce esti tu. Iubirea nu necesita resurse din jur ca sa poata sa existe. Ea vine din interiorul fiecaruia si poate scoate la iveala de asemenea iubirea ce e in altii fara ca ei macar sa isi dea seama ca pot , iubi. Cat de frumos ,nu? Dar nu e doar frumos si atat. E cat se poate de real si adevarat. Depresia poate fi invinsa. Daca ma intrebi cum am ajuns sa cred si sa vad asta,nu pot sa iti dau un raspuns concret. Totul sa intamplat intr-o singura seara. Vointa mi-a umplut corpul dintr-o data si am simtit ca trebuie sa fiu exact asa cum vreau sa fiu. Poate si pentru ca am acceptat tot ce mi sa intamplat in trecut. Am acceptat ca am pierdut persoane la care am tinut enorm si pe care le-am iubit. Am acceptat durerea exact asa cum era fara sa o ascund. Am trait-o efectiv. Am inteles-o. M-am acceptat pe mine. Partea mea neagra din viata ,cea mai rea ,cea mai sumbra,am strans-o in brate si incerc sa o convertesc in partea buna. Incerc sa ma castig pe mine de-antregul. Recipientul inimii mele e plin de iubirea pe care o port inca pentru o anumita persoana. Daca as fi acordat mai multa atentie iubirii acesteia m-as fi scutit de mult timp de atata suferinta. Dar acum o inteleg cu adevarat. Iubirea adevarata,e extraordinara. Intr-adevar nu te face sa suferi ci din contra. Iti umple inima de pace si liniste. Cum? Cum se poate asta daca nici macar nu ai persoana pe care o iubesti langa tine,ar intreba multi. Ei bine nici eu nu am inteles asta si era un timp in care nici nu am crezut. Dar totusi niciodata nu am inchis usa acestui lucru. Undeva adanc am continuat sa sper si sa astept raspunsul. Chiar am vrut sa cunosc acest sentiment. Undeva in adancul sufletului chiar credeam ca daca ajung la aceasta iubire,va fi exact asa. Si iata-ma! Iubirea adevarata nu tine cont de raul suferit. Ea spera totul,suporta totul,indura totul.Iti trebuie ceva curaj si vointa ca sa gandesti asa si sa ai atata rabdare. Rabdarea mea de 3 ani a fost in sfarsit rasplatita. Atata timp cat am iubit si iubesc nu am de ce sa mai fiu trist. Atata timp cat am acceptat si merg mai departe imi deschid calea singur spre succes. Incep sa imi reamintesc cine am fost si ce vroiam sa fiu. Doamne cat de adevarate sunt cuvintele : <Omul care a pierdut tot e cel mai greu de invins>. Aceste cuvinte nu se refera neaparat la a pierde motamo totul ci e o expresie pe care oamenii o folosesc atunci cand trec prin clipe grele si ,,pierd" anumite lucruri sau persoane. Avem tendinta sa spuneam ca am pierdut tot atunci cand ni se intampla lucruri pe care nu le putem controla pe moment. Ei bine exact asa am simtit si eu de multe ori,mai ales cand am pierdut si persoana pe care o iubesc. Lucrurile pe care le-am pierdut de-a lungul timpului m-au facut sa folosesc pe buna dreptate aceasta expresie,ca am pierdut tot. Ei bine singurul care a ramas de invins sunt doar eu. Daca as fi stiut asta mai devreme sau mai exact daca mi-as fi reamintit asta fiindca o stiam deja..dar din cauza depresiei nu am mai putut sa vad si sa judec corect,as fi putut evita totul. E doar inceputul inca. De abia ma dezmortesc. Dar anul acesta vreau sa incep sa stralucesc din nou.Anul acesta e deja special fiindca l-am facut sa fie. E anul meu de vindecare. Anul in care lumina ce o voi produce vreau sa incalzeasca si sa topeasca si cele mai reci si triste inimi. Iubirea ce eu o voi pastra aici in inima mea,va dezgheta iubirea din inimile celor din jur. Pentru inceput asta e un aspect important din scopul si visul meu pe care nu am de gand sa il las in stadiul de vis.

Dati-va la o parte,fiindca ma ridic!

,,Atunci cand leul rageste toate animalele incremenesc de spaima,iar cand se ridica toate ii fac loc sa treaca."

A trecut mult timp. Am trecut prin multe. La inceput am fost o persoana normala. O persoana care stia sa se bucure. Cu timpul,problemele,oamenii si alte lucruri au inceput sa ma afecteze din ce in ce mai mult. De ce? Fiindca eram o persoana sensibila. Eram o persoana sincera.Puneam suflet in orice.Pe langa faptul ca inca de cand eram in clasele primare am inceput sa pun multe la suflet,a urmat si liceul care a lasat amprente destul de adanci la vremea aceea, care m-au afectat o perioada si dupa ce am absolvit. Dupa cum stiti,in acest blog am scris o parte din multele lucruri prin care am trecut. Am creat acest blog cand ma simteam cel mai singur. Cand eram cel mai neputincios. L-am creat fiindca nu aveam cui sa spun tot ce am pe suflet. Simteam ca trebuie sa scriu. Ca trebuie sa ma descarc. Stiam ca odata ce voi incepe acest blog,multe persoane care vor citi nici nu ma vor cunoaste vreodata asa ca nu ma vor judeca. Dar ce vorbesc? Lumea poate gasi si crea din orice un motiv de ,,judecata". In fine,revenind la ideea principala,scopul acestui blog a fost sa nu ma mai simt chiar asa singur si sa pot sa ma descarc. Niciodata nu am facut-o in mod deplin aici  fiindca am avut diferite ocupatii prin care sa las cate o parte buna din durere si suferinta. M-am apucat sa invat bucatarie,am invatat sa cant vocal,la chitara,sa ma inscriu in tot felul de proiecte si sa particip la diferite evenimente. M-am apucat de scris piese,de inregistrat, de invatat cum sa montez videoclipuri. Am avut si cateva concerte pe plan local. Am invatat sa joc baschet mai bine,am invatat sa apreciez natura mai mult si sa fac drumetii in padure. Am incercat diferite lucruri. Toate acestea ca sa pot sa ma deschid mai mult si sa ma descarc. Sufletul meu parca era mereu o bomba cu ceas.Apoi ultimii trei ani au fost cei mai cumpliti. Pe langa faptul ca luptam deja sa fiu altfel dinainte si aproape ca reusisem,acum aparuse ceva ce avea sa ma puna jos cu adevarat. In urma cu trei ani a aparut ,,ea". Persoana pentru care am scris in cele mai multe din postarile mele de aici.Persoana pentru care am compus si inregistrat piese intregi. Persoana in care...mi-am pus la acea vreme toata increderea. Nu a existat nimeni in viata mea careia sa ii fii daruit atata incredere cata i-am daruit ei. Si aveam si de ce. Nu a fost totul din prima. Dar a meritat fiecare gram de incredere pe care i l-am dat cu timpul. Clipele care au fost putine alaturi de ea au tinut pana acum.Energia ,puterea si iubirea care au creat-o a rezistat timpului si durerii. E adevarat,dupa plecarea ei...m-am imbolnavit de depresie. Am devenit o persoana foarte instabila,emotiile le traiam la extreme. Erau momente cand eram asa de ,,fericit" si energic ca multi credeau ca sunt putin nebun. Bine, putin mai mult.Iar cand eram trist,de obicei eram atat de deprimat incat vroiam sa ma sinucid. Traiam orice clipa la un nivel asa de extrem incat o mica atentie acordata si simteam ca am puterea de a face orice, iar o mica ignoranta ma facea extrem de trist si neincrezator.. Parea ca eram dependent de iubire si intelegere. Si asa era. Au fost cei mai tristi ani. Dar,in sfarsit a aparut acest ,,dar" pe care obisnuiam sa il folosesc inainte pentru a arata calea spre speranta, altora. Nu era niciodata un sfarsit de drum pentru cel ce eram inainte.Inainte cu mult. Acest ,,dar" imi arata mie insumi ca ceva sa produs in mod miraculos. Ceva sa schimbat brusc in viata mea. Puterea,vointa,curajul,ambitia incep sa imi revina din nimic...inapoi. Incep sa simt cum lupt din nou. Dar e ciudat. De data asta nu am pentru cine sa lupt. Am pierdut...si am acceptat. Am pierdut persoana cea mai draga mie. Dar parca acum nu consider a fi o pierdere fiindca eu am ales sa o pastrez mereu in inima mea. E cu mine si va fi mereu. Incep sa accept. Incep sa zambesc. Incep sa distrug aceasta depresie. A inceput lupta impotriva acestei boli cumplite. Lupta cu mine insumi. E finalul. Am ajuns la ultimul ,,boss" daca pot zice asa, pe care trebuie sa il distrug ca sa inving. Daca pana acum eram cu ochii inchisi figurativ vorbind si eram cuprins doar de intunericul durerii ce il vedeam,acum am deschis ochii din nou, dupa multa ,multa vreme. Am inceput sa imi misc corpul care zacea in tot acest timp intr-o lume letargica si beata de lacrimi. Asta e primul meu raget de putere dupa toti acesti ani. Toti cei care m-ati judecat,m-ati lasat deoparte,m-ati crezut slab ,fiti pregatiti! Nu vreau sa inteleaga cineva gresit...dar nu ma refer la o razbunare sau ceva de genu ci la faptul ca revin cu fericirea pe care ei credeau ca pot sa mi-o ia. Revin cu puterea si curajul de a face ceea ce ei nu au reusit sa faca.Mai e putin,doar putin si ma ridic. Ranile mi s-au inchis si port pe trup doar cicatricile adanci pe care le-am acumulat in multe lupte cu viata. Unele le acopar altele nu. Una dintre cele pe care nu vreau sa le acopar e cea din zona inimii. E cea la care chiar am ajuns sa tin. Chiar daca a durut la acel timp si a durut mult timp si dupa,a durut chiar si cand s-a vindecat...dar in spatele ei se afla cea mai minunata poveste de iubire neconditionata si pura din viata mea.Acolo e ,,ea" si va ramane mereu fata pe care o voi iubi. Aceste lucruri fiind spuse,sau scrise mai exact,tin sa spun ca e prima postare in care inima mea nu mai scrie fiindca e singura sau trista sau indurerata. Acum sunt si incep sa fiu EU cel de la inceput si vreau de data asta, chiar vreau sa fiu cea mai buna varianta a mea!