Fericirea. Un sentiment atat de minunat. Imi era dor sa simt asta in adancul inimii mele. Si totusi...credeam ca daca ajung sa fiu fericit voi fi bine. Dar de ce simt acest sentiment de durere si teama inca in mine? Mi-e teama sa nu pierd. Sa nu pierd ceea ce iubesc. E ca o lupta continua pentru mine.... Simt ca nu merit ceea ce iubesc si de aceea incerc sa ma ridic mai mult si mai mult la nivelul in care sa simt intr-adevar ca merit. Chiar si asa...simt ca sunt o persoana ce face prea putin pentru persoana iubita. Ma doare.De aici apare durerea observ. Mai e si teama de a nu pierde.
Iubirea. Ce e ea de fapt? Ce e iubirea adevarata de fapt? Ma face fericit..dar in acelasi timp de ce ma face sa lupt ca si cum in urmatoarea clipa as pierde daca m-as opri? Iubirea adevarata ar trebuii sa fie ceva ce nu are o conditie speciala pentru a exista. Ar trebuii sa fie iubire neconditionata. Te iubesc pentru ca te iubesc.Ma iubesti pentru ma iubesti! Dar atunci..de ce..eu....simt aceasta iubire ca pe ceva ce trebuie sa castig? Eu sunt eu.Cu calitati si defecte. Gresesc fiindca nu sunt o persoana perfecta dar in acelasi timp arat cu toata fiinta si puterea mea cand iubesc pe cineva. Sunt intre 2 sentimente foarte puternice pentru mine. Simt iubire foarte mare dar in acelasi timp si o tristete profunda ca nu as vrea sa pierd. Simt fericirea...dar simt si dezamagirea care ar putea sa vina. De ce simt asta? Nu ar trebuii sa simt asta daca persoana pe care o iubesc ma iubeste cu adevarat. Daca intr-adevar e iubire neconditionata. Poate sunt o persoana care nu va fi iubita niciodata cu adevarat. Inima mea simte cand e iubita si cand nu. Dar uneori e greu sa iti dai seama chiar si de acest lucru. Sunt sigur doar de 2 lucruri.
Iubesc cum nu am mai iubit niciodata pana acum si sunt decis sa lupt cum nu am luptat niciodata.
Nu vreau sa renunt fiindca eu..sunt un luptator. Voi incerca sa arat tot ce am in inima..sa fiu eu insumi si sa dau tot ce am mai bun.Daca la final voi pierde din nou.... inseamna ca nu am meritat!
Ganduri,Sentimente si Amintiri. Iubire si durere. Toate sunt prezente acum aici in inima mea. Am hotarat sa le adun pe toate pentru a se imbina si astfel sa ma pot definii pe mine. Credeam ca voi ramane singur mereu. Credeam ca voi suferi mereu. Credeam ca niciodata nu am sa mai vad vreo raza de speranta sau fericire in inima mea. Asta credeam candva. Candva eram pierdut. Eram ranit si cazut. Oamenii treceau prin viata mea,uitandu-se la mine cu dispret si nimeni nu ma ajuta sa ma ridic. Toti erau preocupati cu problemele lor iar unii si daca aveau puterea de a ma ajuta treceau nepasatori. Ma uitam de jos la ei si aveam puterea de a nu-i judeca. In stadiul in care eram, ei ma considerau pe mine inferior lor. Dar daca s-ar fi uitat putin in stadiul in care erau ei ar fi vazut ca, fata de o lume intreaga ei insusi sunt cei inferiori. Ma judecau si aratau cu degetul spre mine uitand ca si spre ei arata altii. Eu vedeam asta si tocmai de asta nu ii judecam. Cazut jos...am fost nevoit sa ma ridic singur. Durerea care survine din a face un astfel de efort e imensa. Dar am reusit. Am reusit doar fiindca am avut incredere si vointa foarte puternica de a ma ridica. Scopul pentru care am vrut sa ma ridic era acela de a-i putea ajuta pe cei care sufera la fel ca mine sau mai rau.
Acum am reusit sa ma ridic..dar inca ranile ce le aveam nu erau vindecate. Totusi din multimea de oameni ce trecea pe langa mine,cativa au inceput sa ma observe. Au observat cum prin pura vointa am reusit sa ma ridic. Au inceput sa se apropie de mine uimiti. Ei sunt prietenii adevarati. Au aparut de nicaieri din multime datorita faptului ca m-au vazut luptand si nerenuntand.In inima lor am trezit indirect un sentiment puternic si am reusit sa le aprind din nou speranta in inimi. Asa au aparut primii mei prieteni. Atunci am inteles.Prietenii adevarati te aleg ei pe tine pentru ceea ce esti,nu tine neaparat de mine si alegerile pe care vreau sa le fac referitor la prieteni. A fost momentul in care mi-am dat seama ce trebuie sa fac. Un adevarat prieten te alege el pe tine si ramane alaturi de tine ca sa nu te mai lase sa cazi din nou. Atunci am inteles ca trebuie sa pornesc in lumea asta...si sa dovedesc ca inca exista prieteni adevarati,ca inca exista iubire adevarata. Inima s-a umplut pentru prima data de speranta si fericire cand am decis ca visul meu de a fi diferit sa se implinieasca din clipa aceea. Am decis de asemenea sa il transpun din vis intr-un scop real.Un scop care ma face sa nu renunt,care ma face sa vad in oameni ceea ce e bun.
Si credeti-ma...nu e o cale usoara.E chiar cea mai grea din lume.Dar e cea mai buna! De asta sunt sigur si nimeni niciodata nu ma va putea face sa cred ca nu e. E greu sa nu urasti si sa iubesti chiar daca ceilalti te judeca,te urasc si vorbesc minciuni despre tine. E greu sa dai bine cand ti se face rau.E greu sa spui mereu adevarul asa cum e el. E greu sa nu copiezi pe altii in privinta fumatului,al consumului exagerat de alcool,al drogurilor si asa mai departe.
Da,e greu! Dar nu IMPOSIBIL! De ce spun asta?
Fiindca eu,am reusit! Si o spun cu cea mai mare convingere. Spun ceea ce sunt eu. Si da,nu sunt perfect! Si eu gresesc.Dar cel putin atunci cand gresesc,stiu sa imi cer iertare din inima si sa nu mai repet niciodata acea greseala!.
Si eu mai am de lucrat la multe chestii in ceea ce priveste moralitatea unei persoane,atitudine si stil. Dar pana in momentul de fata,eu am devenit ceea ce pot numi o persoana diferita! O spun eu,o simt eu,o vad altii,o spun altii! E ceva real! Nu mai e un vis! Am trecut la o etapa mult mai inalta,exact cum am vrut. Si de ce mi-am dorit sa ajung asa sus? Nu ca sa ma mandresc si nici ca sa am parte de atentie! Urasc in primul rand mandria. Singurul motiv pentru care am luptat sa devin asa a fost sa imi demonstrez in primul rand mie ca e posibil si mai exista persoane diferite in lumea asta.Apoi ca sa le dovedesc celorlalalti acelasi lucru si nu in ultimul rand,ca a pot sa ii ajut pe oameni!
Sa pot sa ii inteleg,sa ii indrum si sa le raman alaturi indiferent cat de greu ar fi.
Uneori stau si ma gandesc la aceste lucruri si plang.Dar nu sunt lacrimi de tristete.Sunt lacrimi de fericire.Fericire fiindca am reusit! Si am incredere ca voi reusi mereu,iar ceea ce imi da aceasta incredere asa mare in mine e si faptul ca, am descoperit ca nu sunt singurul care incearca sa fie asa.
Am intalnit cateva persoane in viata mea...care pot sa zic ca au aparut de nicaieri,iar cu unele nici nu m-am intalnit,doar am vorbit online care duc o lupta in ele exact cum duceam eu candva. Dar au ceva special in ele iar eu vad asta. Sunt cu adevarat diferite de altele. M-au facut sa nu ma mai simt singur. Nu pot sa cred ca unele au aproximativ aceleasi ganduri si pareri ca si mine.Gandesc si judeca problemele foarte detaliat. E ceva...ceva absolut incredibil de minunat!
Imi aduc aminte ca am inceput sa plang cand vorbeam cu o astfel de persoana fiindca ii simteam durerea si in acelas timp eram atat de fericit si atras de ea fiindca e exact ca mine.Lupta sa fie diferita si nu ii pasa de ce pret ar plati pentru a fi asa. E pur si simplu de laudat ca inca se nasc persoane astfel. Pentru mine ele sunt ca niste stele in mijlocul noptii,ca niste diamante pretioase pe un inel,sunt la fel de frumoase si placute ca si sunetul valurilor marii sub imaginea unui limpede apus. Pentru ele,eu am decis sa lupt. Sa nu le las speranta,vointa,iubirea,increderea si pasiunea sa piara! Le iubesc enorm si as vrea sa stie asta.Sunt aici pentru ele si am sa raman in mijlocul lor pentru totodeauna!
