Continuam deci sa il privesc pe acest baiat,iar in mintea mea incepeam sa fiu curios de calea pe care o va alege.
Incet incet s-a indreptat spre un baietel care era adormit in durerea acestei lumi. El avea o poza in care erau mama,surioara lui si tatal sau,doar ca partea unde era el,era rupta.Acest baietel suferise fiindca tatal sau era violent si o batea des pe mama lui. Poza era doar o imaginatie a lui cu parintii si surioara sa.Dar in inima lui tatal sau era reprodus ca fiind o persoana de care nu mai vroia sa si aduca aminte fiindca il durea. Aceasta durere si-a lasat amprenta adanc in inimioara lui iar acum era captiv in acea durere. Acest baiat pe care il observam s-a dus la acest copilas si s-a uitat la el neintelegand ce e de fapt cu el. Apoi a continuat sa se tarasca la urmatoarea persoana.Era tot un baiat de aproape o varsta cu el care suferise un accident de masina si murise. Pe pieptul lui avea scrise visele pe care si le dorea sa le implineasca. Vroia sa aiba in viata un job bun,o masina,o familie si fericire.Dar din pacate au ramas la stadiul de vise.Acest lucru arata cat de pretios e acest dar al vietii si cat de rapid ne poate fi luat fara sa mai apucam sa realizam ceva. Din nou baiatul nostru nu a inteles ce era nici cu aceasta persoana.
Ceea ce a urmat m-a facut sa il privesc pe acest baiat ca pe ceva unic. Nimeni nu mai reusise asa ceva pana acum.
Exact dupa ce pleca de langa acel baiat,el reusise sa isi gaseasca speranta care era reprezentata aici drept o fata satena care era culcata langa toti ceilalati oameni.Ea respira fiindca inca era vie in inima lui.
A continuat sa se tarasca la ea si a inceput o lupta crunta de a o readuce inapoi.El nu stia ce face si ca de fapt in tot acest timp el ducea o lupta in propria lui inima de a-si putea trezi din nou speranta in aceasta lume adormita de durere,suferinta si rautate.
Continuam sa il observ si la un moment dat a inceput sa planga fiindca nu reusea sa o trezeasca.Apoi s-a culcat langa ea si a sta acolo pana cand in cele din urma a reusit sa isi trezeasca speranta. A urmat o convorbire interesanta intre cei doi.Nu puteam sa cred ca facuse asa ceva. Desi era slabita inca,reusise sa o trezeasca. Cine e acest baiat?
Imi deschid ochii incet si cu pasi mici ma indrept spre oglinda din camera mea. Imi ridic ochii si ma privesc. Ceea ce vad e ceea ce sunt cu adevarat. Dar nu ma privesc intr-o oglinda obisnuita. Ma privesc intr-o oglinda care imi arata tot ceea ce sunt eu. Sentimente,personalitate si fizic. Ma privesc si vad tot ceea ce am devenit pe parcursul timpului. Imi vad copilaria,imi vad prietenii,imi vad familia si vad fiecare pas gresit dar si fiecare reusit. Ma privesc si ajung in momentul in care eram singur. Ma uit atent si ceea ce vad e doar un baiat a carui viitor pare distrus. Vad un baiat care va sfarsii in a face chestii rele si a ajunge un nimeni fiindca viata lui a fost grea si dureroasa. Puteam crede ca o persoana ca ea nu va putea iubi si nicidecum nu va ajunge ce a ajuns mai tarziu. Vedeam o persoana care e pe punctul sa se piarda in singuratate si durere.Dar...privind atent...am vazut ca nu renunta. Statea intins pe spate...cu multi alti oameni langa el care erau deja pierduti in aceasta lume plina de durere si rele..dar el...se lupta sa ramana cu ochii deschisi,privind cerul. Apoi...s-a misat prima data. Il durea tot corpul si puteam sa vad asta fiindca se forta enorm sa se poata ridica. Priveam si eram sigur ca va renunta in curand fiindca durerea era mult prea mare pentru a putea sa se ridice vreodata.Singur nu va reusi..iar in jur nu e nimeni care sa il poata ajuta. Asa ca in momentul in care am vrut sa plec si sa ii intorc spatele...am auzit un geamat. Apoi l-am auzit strigand: Nu vreau sa raman aici. Vreau sa pot sa ma ridic!
Mi-am intors privirea spre el si am ramas surprins.
Acest baiat,incerca cu toata puterea lui,sa se ridice cu toate ca durerea ii strapungea tot corpul.
Am ramas atintit cu privirea asupra lui. Acest baiat ma facuse putin curios de dorinta lui. Nimeni pana acum nu a incercat sa se miste macar dar el,nu numai ca se misca, dar incerca din rasputeri sa se ridice de tot.Pana la lasarea serii a tot incercat dar in zadar. Asta e.. am zis. E terminat. Va renunta din clipa in clipa si va adormi la fel ca toti ceilalati oameni.Se va pierde in curand. L-am privit si am observat ca a inceput sa planga. Se pare ca doar plansul a mai ramas dar in cele din urma se va termina tot si maine nu va mai fi. Eram putin trist privindu-l cum incepe sa isi piarda speranta si flacara spiritului sau sa incepa sa se stinga.
Exact cand din soare se mai vedea doar o crampeie,pe fata acestui baiat a revenit din nou acea stralucire.
A deshis ochii si privea. Chiar si dupa ce soarele a apus,acesta a ramas treaz si parca asculta ceva.Nu puteam sa cred ca rezista atat. Era singurul care a rezistat atat dar in sinea mea eu tot eram sigur ca pana dimineata se va sfarsii tot.Apoi a privit spre cer si a inceput sa planga din nou..dar de data asta era cu zambetul pe fata.
Toata noaptea a stat asa,privind iar in cele din urma l-am vazut inchizand ochii.
S-a sfarsit am zis. Parca simteam in mine un sentiment destul de ciudat uitandu-ma la el. Am asteptam dimineata sa vad daca acesta se va trezii dar eram sigur ca nu se va mai trezi.
Razele soarelui rasareau frumos dar el nu s-a trezit. Am inchis ochii si am vrutsa plec dar am auzit un mic zgomot.
M-am intors imediat si nu mi-a venit sa cred. Acest baiat reusise sa se intoarca si chiar sa se tarasca putin.
Cine e acest baiat? mi-am spus.
Nu puteam sa cred ca inca se lupta pentru a se putea ridica.
Apoi am vazut ca i-a observat pe ceilalati oameni care erau culcati langa el si imprastiati peste tot. Am decis sa continui sa il observ fiindca acest baiat avea ceva special.Nu stiam ce e sau de ce dar vroiam sa vad pana unde va ajunge.
Vointa.
Ce e vointa? Ea poate fi definita prin puterea si capacitatea de a-ti concentra eforturile spre atingerea unui scop indiferent de ce ar fi.
Exact in situatia asta ma aflam eu.
Cei doi lupi stand in fata acelei usi,blocandu-mi iesirea spre o posibila libertate.
Dar in mintea mea a aparut acea stralucire,acel moment in care eram gata sa risc tot dar in acelasi timp nu vroiam sa pierd nimic. A aparut aceasta vointa puternica de a reusii.Asa ca m-am ridicat si am inceput sa merg inaintea lor cu pasi increzatori.
Cei 2 m-au fixat cu ochii si s-au ridicat.
Pe masura ce ma apropiam ei imi pareau tot mai mici.
Stateau nemiscati uitandu-se la mine.
M-am oprit cam la o aruncare de bat inaintea lor.
Ii priveam adanc in ochi si am facut un pas inainte.
Dintr-o data amandoi au pasit inapoi,maraind la mine.
Am continuat sa merg spre ei si observam ca ei se indepartau incet de mine,continuand sa maraie.
Atunci mi-am adunat puterile si am inceput sa alerg catre ei.
Intr-o clipa au si inceput sa latre catre mine si sa fuga speriati in departare.
M-am oprit si am ramas uimit de ceea ce tocmai s-a intamplat.
Nu imi venea sa cred ca se intamplase asta.
Am mers fericit spre acea crapatura si am intrat prin ea.
Imediat ce am ajuns pe partea cealalata, a aparut in fata mea acea fata pe care o salvasem.
Ea a venit la mine,m-a imbratisat si a zis:
,,Iti voi explica tot ce ai trait si vazut pana acum. Dar de aici incolo trebuie sa legi tu singur fiecare intamplare.Tot ce ti se intampla e figurativ dar fiecare lucru e ceva ce tine de viata ta,de prietenii tai de caracterul tau.Au semnificatie in realitate. Tu esti urmatorul caruia i se ofera sansa sa formeze acest puzzle.Tu esti urmatoarea piesa ce intra in joc."
Intuneric dens! Umbre si fiori reci imi treceau prin fiecare vena si parte din corp.
Fug....fug....dar picioarele nu vroiau sa ma mai asculte.
Bratele imi tremurau,tinand in brate acea fata.Simteam ca o scap.
In fata mea era un zid.Tot ce imi doream era sa ajung la el si sa o arunc peste el,dupa care nu avea sa imi mai pese ce se va intampla cu mine.Vroiam sa o salvez cu orice pret.
Eram constient ca voi muri. Simteam deja parca coltii lupilor sfasiindu-mi corpul.
Apropiindu-ma de zid fac un ultim efort si reusesc sa salvez acea fata aruncand-o pe cealalta parte.
Odata cu asta,cad si eu langa zid,slabit de toate puterile.
Respiram greu,tremuram si ma durea tot corpul.Asteptam din clipa in clipa sa simt cum voi fi devorat de acele creaturi.
Zgomotul lanturilor devenea din ce in ce mai puternic,pe masura ce se apropiau.
Am inchis ochii!
Zgomotul s-a oprit.
Era momentul decisiv.Eram pregatit in orice clipa sa mor.
Dar nu sa intamplat nimic. Am intredeschis ochii putin si am vazut ca nu era nimeni langa mine.
Incet incet am inceput sa deschid ochii si sa privesc in jur.
Totul era diferit.Nu era nimeni si nimic.
Tot ce vedeam era o campie mare,undeva in departare o padure iar eu eram rezemat de acest zid de piatra care era asa de inalt incat nu ii vedeam nici inceputul,nici sfarsitul.
M-am ridicat usor si am inceput sa merg de-a lungul lui.
Era atat de mare si solid incat parea ca niciodata nu as putea trece de el. Atunci mi-am adus aminte de acea fata.
In momentul cand am aruncat-o peste el acesta era extrem de mic.
Cum se facea ca acum atingea cerul iar lungimea lui era de la un capat al lumii la celalalalt?
Am inceput deci sa merg pe langa el,sperand sa aflu ceva.
Nu peste mult timp am observat ca acesta avea o gaura in el cam de marimea unei usi. Am mers repede spre acea intrare dar langa ea...erau cei 2 lupi.
M-am oprit brusc. M-am uitat speriat si am inceput sa ii observ. Stateau amandoi pe labele din spate,miscand din cand in cand capul incoace si incolo si ciulind urechile din cand in cand.
Cum aveam sa trec de ei ca sa ajung dincolo?
Totul parea atat de imposibil pe moment dar nu stiam cat de usor avea sa fie.
