joi, 2 iulie 2015

Cum sa treci peste o relatie apusa?

 De ce nu poţi trece peste? Aceasta e o intrebare foarte grea Din păcate, majoritatea ne regăsim sau ne-am regăsit în situaţia dată. Tocmai pentru că întrebarea este atât de grea şi afectează atât de multe persoane, am decis să-mi pun mintea la contribuţie şi am găsit următoarea soluţie.

Pentru început, trebuie să ne înţelegem sufletul.
Adevărul simplu şi totuşi complicat este că odată ce ai o legătură profundă cu cineva, este greu să mergi mai departe şi să-ţi laşi inima-n urmă. Este atât de greu încât cu toate că tu conştientizezi că acea persoană nu e aleasa, iar fericirea e doar un vis îndepărtat, continui să rămâi în acea relaţie din cauza profunzimii legăturii dintre voi.
Poate că ai simţit acea legătură rar, sau poate că ai simţit-o în urmă cu câţiva ani, poate că totul s-a răcit, şi totuşi, asta nu contează. Faptul că ai simţit o legătură cândva te trage înapoi şi nu te lasă nicicum să spui adio odată şi pentru totdeauna.
Femeile rămân ataşate de persoana cu care au simţit cea mai puternică legătură de iubire. Femeile acceptă această iubire chiar dacă ea vine împreună cu multe momente grele, chiar dacă simt că nu e persoana potrivită şi chiar dacă în loc de un curcubeu, un nor gri îşi face mereu simţită prezenţa.
Eu nu cred că această problemă ţine de respectul de sine. Şi normal, dacă te respecţi, nu vei tolera să fii tratată altfel decât magnific. Dar ştiu, de asemenea, că lucrurile sunt mult mai complicate de atât.
Cred că, în cele mai multe cazuri, acest scenariu exemplifică puterea de convingere a sufletului.
Toţi avem capacitatea de a simţi o iubire profundă, iar când împărtăşim această iubire cu cineva, avem tendinţa de a-i pune pe un piedestal şi de-a auzi în surdină „Ave Maria”, în timp ce o lumină divină se coboară asupra lor. Aceasta se numeşte iubire necondiţionată.
Dacă ai simţit o astfel de iubire pentru cineva, atunci ştii cât poate fi de puternică legătura formată între două suflete. Iubirea necondiţionată este cea care te face să vezi dincolo de defecte.
Acel moment perfect este o binecuvântare! Dar această perfecţiune nu reprezintă întreaga relaţie.
Celelalte aspecte – defectele, umanitatea, realitatea; dacă relaţia funcţionează sau nu – sunt şi ele detalii importante. Detalii umbrite de momentele de iubire sinceră și profundă.
Da, poate că ţi-ai iubit fostul prieten/prietena necondiţionat.
Ai avut momente de fericire cu el /ea
Da, acele momente au fost al naibii de minunate!
Și da, este adevărat că poate el nu este fata/baiatul potrivit pentru tine.
Aceasta este una dintre cele mai dificile experienţe dintr-o relaţie. Din fericire, există şi o metodă de a trece peste.
1. Găseşte iubire înăuntrul tău.
Iubirea din sufletul tău va fi temelia în timp ce vei începe să te separi de iubirea pe care ai găsit-o în afara ta, în el.
Vei avea momente în care ai da orice doar să fiţi iar împreună, dar în aceste momente vei face apel la forţa care zace în tine – şi vei spune nu. Dacă nu ai putere și eşti slabă, va fi foarte dificil să treci peste, aşa că te vei întoarce la același gând, iar şi iar, până când sufletul tău va fi ruinat.
2. Plângi.
Ştiu că nu vrei să faci asta, dar, din păcate nu poţi sări pur şi simplu peste asta. E greu să-ţi iei adio de la persoana iubită. E un lucru trist, și ca orice alt sentiment, și trebuie trăit în intensitatea sa. Plângi, plângi atât cât ai nevoie să te simţi eliberată. Lasă durerea să curgă din tine şi bucură-te de pacea care îi urmează.
3. Trebuie să conştientizezi că poţi simţi o legătură la fel de profundă şi cu altcineva.
Vei putea iubi din nou! Poţi avea o iubire chiar mai sinceră şi mai deplină ca cea de dinainte. Dar mai întâi, trebuie să te desprinzi de iubirea veche, iar abia apoi să o aştepţi pe cea nouă.
Ştiu că eşti speriată că poate nu vei mai simţi niciodată la fel. Dar ai încredere, poţi şi o vei face. Încrederea te va duce departe. Nu pierde din vedere lucrurile pe care ţi le doreşti.
4. Visează.
Cu toate că „relaţiile de recuperare” mi se par periculoase, cred că ele, de asemenea, îţi pot servi drept unealtă care îți va permite să ieşi dintr-o relaţie care nu îţi mai serveşte. Unicul mod prin care poţi face asta este să-ţi imaginezi cum va arăta viitorul tău partener.Este cu mult mai uşor să ieşi dintr-o relaţie atunci când ai un om mai bun pe care să-l aştepţi.
Întreabă-te ce fel de om îţi doreşti pe viitor, ce sentimente vrei să trezească în inima ta zguduită.
Imaginându-ţi cum va fi viitoarea ta relaţie te va ajuta să ieşi din cea actuală. Următorul partener (deocamdată imaginar) te va ajuta să ieși din situaţiile care nu mai sunt confortabile, care nu mai par nici naturale, nici sănătoase.
Știu cât este de greu să îţi imaginezi o viitoare relaţie şi o viitoare iubire. Ştiu că te-ai tot luptat cu tine însuţi.
Dar mai ştiu şi că eşti gata să mergi mai departe; şi crede-mă că poţi.
Meriţi să fii într-o relaţie sănătoasă; meriţi să fii cu cineva care te face să visezi; meriţi să fii cu cineva care te face fericită!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu